Sporturi   •   Handbal   •   SCM Rm. Vâlcea-FTC Budapesta 33-32

SCM Râmnicu Vâlcea a învins Ferencvaros cu gol în ultima secundă! Victorie de Liga Campionilor

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 16 august 2019

Campioana României SCM Rm. Vâlcea a câștigat amicalul de gală disputat vineri seara, la Sânnicolau Mare (jud. Timiș), contra vicecampioanei Ungariei, Ferencvaros Budapesta, 33-32.

Aproape 1.000 de fani au umplut până la refuz Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare (județul Timiș) pentru amicalul internațional între campioana României și vicecampioana Ungariei. Suporterii români au fost majoritari în orașul aflat la 20 de kilometri de granița vecină, Vâlcea fiind în permanență susținută.

FTC a condus în prima parte ostilitățile și a intrat la pauză în avantaj minim, 16-15. În partea a doua rolurile s-au schimbat, și maghiarele au trebuit să alerge în spatele oltencelor. Portarul croat Marta Batinovici a făcut un meci mare și și-a ajutat echipa să se desprindă și la trei goluri diferență. 

Joc excelent și pentru pivotul Asma Elghaoui, golgeterul partidei cu 8 reușite, unguroaica de origine tunisiană cunoscându-și foarte bine adversarele după cele patru sezoane petrecute în campionatul vecin la Siofok și Gyor. 

După 27-27, SCM s-a desprins din nou pe final la 32-30, dar Vâlcea nu a gestionat bine fazele în apărare și s-a văzut din nou egalată. Anniko Kovacsics a egalat din 7 metri la 32-32 când mai erau 14 secunde.


Plecate în mare viteză, vâlcencele au forțat victoria, Glibko i-a pasat Cristinei Florică pe extrema stângă și aceasta a scos aruncarea de la 7 metri. Daneza Ann Grete Norgaard a fructificat impecabil și a adus o victotrie de moral în fața unei echipe cu care Vâlcea s-ar putea reîntâlni în Liga Campionilor. 

 

Au marcat pentru SCM Rm. Vâlcea: Elghaoui 8 goluri, Glibko 7 (2 din 7m), Lopez 5, Norgaard 5 (4), Zamfirescu 3, González 3, Liscevic 1, Florica 1.

La final au primit premii individuale, Marta Batinovici (cel mai bun portar), Anniko Kovacsics (MVP), Viktoria Lukcas (miss) și Asma Elghaoui (golgeter). Cei doi antrenori, Florentin Pera și Gabor Elek, dar și căpitanii celor două echipe, Noemi Hafra și Iulia Dumanska, au primit și ele plachete din partea clubului din Sânnicolau Mare. 

Vâlcea a plecat direct după meci spre Bekescaba acolo unde mâine, de la ora 12:00, va întâlni echipa locală Elore Bekescsaba. Tot mâine, dar de la ora 19:00, SCM va juca și în compania sârboaicelor de la ZORK Jagodina, meci care va avea loc tot la Bekescsaba.


REZULTATELE DE PÂNĂ ACUM ALE SCM RM. VÂLCEA ÎN AMICALE

  • 25 iulie Rapid București-SCM Rm. Vâlcea 25-42
  • 27 iulie SCM Rm. Vâlcea-Rapid București 34-18
  • 2 august SCM Rm. Vâlcea-HC Zalău 32-25
  • 2 august SCM Rm. Vâlcea-SCM Craiova 25-22
  • 3 august SCM Rm. Vâlcea-Corona Brașov 25-28
  • 9 august SCM Rm. Vâlcea-Brest (Franța) 34-35
  • 10 august SCM Rm. Vâlcea-Astrahan (Rusia) 28-28
  • 10 august Buducnost-SCM Rm. Vâlcea 33-27
  • 11 august Buducnost-SCM Rm. Vâlcea 28-19

CE AMICALE URMEAZĂ PENTRU SCM RM. VÂLCEA:

  • sâmbătă, ora 12:00 SCM Rm. Vâlcea-Bekescsaba (Ungaria)
  • sâmbătă, ora 19:00 SCM Rm. Vâlcea- ZORK Jagodina (Serbia)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.