Pentru meciul din această după-amiază de la Botoșani, terminat 1-1, Corneliu Papură, antrenorul lui CS Universitatea Craiova, a decis să-l scoată din lot pe portughezul Carlos Fortes, 24 de ani, autorul a două ratări monumentale în returul cu AEK Atena din Grecia, 1-1.
Fortes nu a fost suspendat, nici accidentat, astfel că decizia de a nu fi inclus în lot alimentează informațiile care circulă în aceste zile în Bănie. Oltenii au decis să-l treacă pe linie moartă, mai ales că golgeterul din sezonul trecut, Elvir Koljic, și-a reluat antrenamentele și e așteptat să revină în câteva săptămâni pe teren.
Craiova ar fi demarat deja negocierile pentru rezilierea contractului atacantului adus de la Gaz Metan iarna trecută pentru 150.000 de euro și 10 la sută dintr-un transfer ulterior. Juveții i-au propus în primă fază lui Fortes 3 rate de contract în avans pentru a semna despărțirea amiabilă.
1 golîn 24 de meciuri a reușit Fortes de la sosirea în Oltenia, în toate competițiile
La Botoșani, Papură mizează în avanposturi pe Alexandru Ioniță II și puștii Markovic și Mihăilă, ambii folosiți puțin sau deloc în acest sezon.
Formula folosită de Papură la Botoșani
Craiova: Pigliacelli - Martic, Kelic, Acka, Bancu - Ivanov, Mateiu, Cicâldău - Ioniță, Markovic, Mihăilă
Rezerve: Popescu, Bălașa, Constantin, Vătăjelu, Bărbuț, Qaka, Roman
Vezi AICI toate detaliile de la meciul Botoșani - Craiova
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
{{text}}