Lucian Filip (28 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, accidentat în meciul tur cu Mlada Boleslav, încheiat 0-0, a intrat din nou pe mâna medicul Ion Codorean.
Diagnosticul fotbalistului e de întindere a ligamentului colateral intern, acesta urmând să revină peste cel puțin două luni.
În ultimii ani, Filip a suferit câteva accidentări foarte grave, în urma cărora a fost nevoit să lipsească foarte mult timp de pe teren. A avut o fractură de tibie în noiembrie 2013, când a lipsit 131 de zile, o intervenţie chirurgicală la menisc în decembrie 2014, când a stat 57 de zile şi o ruptură de ligamente încrucişate în mai 2016, când n-a jucat 269 de zile.
Accidentarea are repercusiuni nefericite pentru jucător: Lucian Filip a ratat astfel transferul la Orenburg, ultima clasată din Rusia, care voia să-l aducă neapărat pe jucătorul FCSB-ului.
După meciul tur cu Mlada, în care s-a accidentat, Filip a fost acuzat de Gigi Becali că s-a dat lovit pentru a se transfera la Orenburg:
„Filip s-a dat accidentat la mişto. Clar, păi nu vedem? El vrea să plece, că are ofertă. Ruşii au zis că până pe data de 15 (n.r. august) să îi trimitem «cartea verde». I-o fi zis impresarul să se dea accidentat. Vezi, un om căruia i-am dat salariul un an jumate s-a dat accidentat. 100% s-a dat accidentat. Nu o să îl pedepsesc, pentru că rezultatul nu a avut de suferit. Mie 0-0 îmi convine. Dar dacă luam gol, îl blocam, nu mai pleca nicăieri”
Vezi și:
Tensiune uriașă la FCSB! Aproape de bătaie în vestiar după eșecul cu Poli Iași: „Băi, ați venit la Steaua să jucați fotbal!”
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
{{text}}