„Tricolorele” vor juca pe teren propriu întâlnirea care va avea loc între 7 și 8 septembrie.
Sezonul 2020 pentru Fed Cup înseamnă schimbare la nivelul formatului în eșalonul de top. Trofeul va fi decernat după o săptămână de întâlniri la Budapesta, o competiție care se numește Fed Cup Finals și care se va desfășura în capitala Ungariei, pe zgură.
Simona Halep are îndoieli în privința noului format al Fed Cup și și-a exprimat nemulțumirea în mai multe rânduri, prezența ei fiind pusă sub semnul întrebării.
Înainte de confruntarea finală însă există și întâlniri de baraj, care se vor disputa între 7 și 8 februarie, unele care se vor disputa după vechiul format, acasă-deplasare, cu patru meciuri de simplu și unul de dublu. Configurația acestora a fost stabilită ieri, la Londra, în urma unei trageri la sorți, iar România se va duela cu Rusia pe teren propriu.
Ce presupune noul format
Fed Cup Finals se va juca între 14 și 19 aprilie 2020 la Budapesta, în Laszlo Papp Arena, pe zgură. Acolo vor participa cele opt câștigătoare din baraj plus cele două finaliste din 2019, Franța și Australia, echipa țării gazdă, Ungaria, și wild card-ul Cehia. Vor fi patru grupe a câte trei echipe. Fiecare câștigătoare de grupă va avansa în semifinale, apoi învingătoarele din penultimul act în finală. Într-o întâlnire se vor juca trei partide, două de simplu și una de dublu. Echipele care ajung în ultimul act au locul asigurat la următoarea ediție a turneului final, în timp ce echipele clasate între locurile 3 și 10 vor disputa în sezonul următor barajul.
Întâlniri din barajul pentru Fed Cup Finals, 7-8 februarie 2020
- SUA-Letonia
- Olanda-Belarus
- România-Rusia
- Brazilia-Germania
- Spania-Japonia
- Elveția-Canada
- Belgia-Kazahstan
- Slovacia-Marea Britanie
Națiuni care sunt direct calificate la Budapesta
- Australia (finalistă 2019)
- Franța (finalistă 2019)
- Cehia (wild card)
- Ungaria (țara gazdă)
{{text}}