Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Narcis Răducan, reacție vehementă după ce un impresar l-a acuzat de fraudă: „A făcut 2 transferuri toată viața, iar acum este șofer pe tir. Cum să-l iau în seamă?”

Ene (stânga) și Narcis Răducan, la Marbella, în Spania

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 22 august 2019

Narcis Răducan (44 de ani), directorul sportiv de la FCSB, a negat acuzațiile agentului Răzvan Ene care susține că omul de fotbal și-a fraudat în trecut cluburile la care a lucrat. 

Acest om a făcut două transferuri toată viața, iar acum este șofer pe tir. N-are rost să vorbim despre asta. Toate bonusurile mele, inclusiv cele legate de vânzarea de jucători, au fost trecute întotdeauna în contract. Nu mai suntem în urmă cu 30 de ani. 



El îmi spunea că-mi aduce un jucător din naționala Uruguayului gratis, care la momentul respectiv era pe locul 4 în lume. Cum să-l iau în seamă?”, a declarat Răducan la ProX. 

Acuzații grave

Proaspăt numit la FCSB, Narcis Răducan este acuzat de un impresar român că, pe vremea când era președinte la Astra, a încercat să-l înșele pe Ioan Niculae cu aproape 300.000 de euro la transferul unui jucător.  



Agentul Răzvan Ene mai susține că a fost nevoit să-i întoarcă în plic lui Narcis Răducan jumătate dintr-un comision primit de la Oțelul, pe vremea când Răducan era director general și decidea transferurile la Galați. 


VEZI ȘI: 

EXCLUSIV Gigi Becali negociază transferul lui Adrian Rus de la Mol Vidi! Problemele anunțate de Contra i-au convins pe cei de la FCSB

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.