Mihai Pintilii (34 de ani), a preluat banderola de căpitan la meciul cu Guimaraes, scor 0-0 în turul play-off-ului Europa League și își motivează colegii pentru meciul din Portugalia.
- Returul se joacă joi, 29 august, de la ora 22:00 și va fi liveTEXT pe GSP.ro.
- Învingătoarea se va califica în grupele Europa League.
Vezi AICI desfășurarea partidei
„Sincer, și eu aș vrea să vină Mourinho, dar ce să fac? Dacă aș fi eu patron, aș putea răspunde la multe întrebări, dar eu nu pot face face nimic. Dacă ar fi după mine, eu n-aș face așa (n.r - n-ar da jucători afară după câteva meciuri slabe). Totul e ciudat în fotbalul românesc, crede-mă. Suntem profesionișțti, avem salariile la zi, trebuie să jucăm fotbal!”, a explicat Pintilii după meci.
„Important e că nu am luat gol. Păcat de prima repriză, ca a avut Coman două ocazii. Sper să ne calificăm în deplasare. Șansele au rămas 50-50, dar noi ne-am cam speriat de ei. Toată lumea a zis că e o echipă foarte bună, dar nu e de speriat. Dacă avem atitudinea și dăruirea din seara asta, eu zic că suntem pe drumul cel bun.
(n.r. întrebat despre faptul că și-a chemat colegii la el acasă, la grătar) Eu am încercat să destind puțin atmosfera, important e să fim un grup unit. Am încercat să ne apropiem mai mult, să stăm să povestim. Dacă tragem unul pentru altul, nu avem cum să nu avem rezultate. Noi ca jucători nu știm și nu ne interesează cine vine ca antrenor. Eu le zic de fiecare dată că a juca din trei în trei zile e ceva deosebit”, a spus Mihai Pintilii, la Pro TV.
{{text}}