Liga 1

Bogdan Argeș Vintilă la FCSB // Nu există 3 mai slabi ca el! Mărunțișurile cu care se prezintă Vintilă la FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu  —  sâmbătă, 24 august 2019

Cariera lui Bogdan Argeș Vintilă nu conține niciun element care să-l califice pentru postul de ”principal” la FCSB, clubul cu cel mai mare buget din campionat.

CV mai slab are, din prima ligă, doar Croitoru de la Botoșani, dar el e cu mult mai tânăr, s-a retras recent din rolul de jucător.

La 47 de ani, Bogdan Vintilă face saltul cel mai spectaculos al unui antrenor român: dintr-un tehnician aruncat din Liga a doua, el ajunge să o conducă pe FCSB la un pas de grupele Europa League. Se va afla pe bancă la Guimaraes, în returul de joia viitoare, după ce își va fi consumat debutul duminică, la Mediaș. De ce e spectaculos progresul lui Vintilă?

Fiindcă mai există în prima ligă un singur antrenor cu un istoric mai sărac decât al noului "principal" fecesebist: Marius Croitoru, 38 de ani, de la Botoșani. Doar că situația în care se găsește Croitoru e diferită de a lui Vintilă. Tehnicianul din Moldova s-a retras doar de un an din cariera de jucător, deci n-a avut timp să acumuleze un CV ca antrenor. Începutul de la Botoșani e promițător, cu o victorie inclusiv cu FCSB, 2-0 la Pitești.

În rest, toți ceilalți sunt mai buni, chiar și Ilie Poenaru, un tehnician care nu deține nici măcar calificarea Pro, necesară în prima ligă! Poenaru a promovat și cu Clinceni, și cu Voluntari din "B" în "A". 

Mărunțișurile cu care se prezintă Vintilă la FCSB:

  • Un mandat la Viitorul ca asistent al lui Hagi.
  • O promovare cu Metaloglobus din Liga a treia în Liga a doua, după care a fost demis din cauza unei prime părți de sezon slabe, locul 15.
  • Jobul ca selecționer al naționalei U17, în care a rezistat doar trei meciuri.
  • Șase meciuri ca "principal" la Voluntari, care l-a demis după aceste jocuri.

"Eu cred că Vintilă poate avea succes, dacă reușește să pregătească și să organizeze echipa. Nu uitați că lotul FCSB e foarte bun!"
Ilie Dumitrescu, la TV Digi Sport

VEZI ȘI:

VIDEO Gigi Becali și-a prezentat noul antrenor! Bogdan Argeș Vintilă: „Am venit să muncesc pentru un creștin”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.