Liga 1

DINAMO - HERMANNSTADT 3-0 // FOTO + VIDEO „Câinii” obțin o victorie categorică și scapă de ultimul loc

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 26 August 2019

Dinamo a ieșit, în sfâșit, din criză! Roș-albii au învins-o pe Hermannstadt cu 3-0 (Ciobotariu '18, Nistor '65 p., Klimavicius '74) și au părăsit ultimul loc, pe care i-l cedează rivalei FCSB!

Cu Dan Nistor revenit printre titulari pentru prima oară în acest campioant, roș-albii au avut o față total schimbată. Și-au dominat adversarii de la un capăt la celălalt al partidei, oaspeții contând doar la penalty-ul ratat în repriza secundă și la cele câteva ocazii în care au fost blocați de italianul din poarta lui Dinamo. 

A fost seara lui Dan Nistor. Fotbalistul care a pierdut startul sezonului din cauza unei accidentări i-a oferit un assist ideal lui Ciobotariu, iar puștiul din apărarea lui Uhrin a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 18.

În minutul 55, Mihai Popescu a primit galben pentru un fault în careu la Petrescu, iar „centralul” Istvan Kovacs a arătat punctul cu var. Caiado a executat un minut mai târziu, dar Piscitelli a plonjat extraordinar și a respins.

Salvată și de paradele inspiratului portar italian, Dinamo a tranșat partida în repriza secundă: Nistor a înscris din penalty în minutul 65 după o fază la care apărarea sibienilor s-a prezentat execrabil, iar fundașul Klimavicius a închis tabela în minutul 74, fructificând o nouă pasă de gol a căpitanului.

Partida a consemnat și debutul la Dinamo al lui Diego Fabbrini, cel care a fost înlocuit în repriza secundă. Tototadă, în echipă a revenit și Mihai Neicuțescu, cel care fusese împrumutat la Chindia Târgoviște. 

1902spectatori au fost prezenți la meci

Citește și: Rușine istorică! Dinamo și FCSB au făcut ROCADA! » Victoria lui Dinamo trimite echipa lui Gigi Becali pe ULTIMUL LOC!

Dinamo - Hermannstadt 3-0

DINAMO: Piscitelli - Ciobotariu, Klimavicius, M. Popescu, Corbu - I. Filip, Nistor - Fabbrini, Sorescu, Neicuțescu - Montini
REZERVE: Straton, Bejan, Bru, D. Popa, Moura, Grigore, Mihaiu
ABSENȚI: Răuță (suspendat), Brito, Mrzljak, Sin (accidentați) 
ANTRENOR: Dusan Uhrin jr.

HERMANSTADT: Pop - Măţel, Viera, I. Stoica, Opruţ - Pires, Caiado - P. Petrescu (cpt.), Joalisson, Cordea - Debeljuh
REZERVE: Rodrigues Novo - Luchin, Dâlbea, Yazalde, Sîntean, Blănaru, Buşu
ABSENȚI: Dandea (contract reziliat)  
ANTRENOR: Costel Enache

VEZI ȘI:

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.