Istoria INTERminabilă

Echipa celebrilor Meazza, Facchetti, Herrera şi Mazzola şi-a sărbătorit ieri cu mare fast primul secol de existenţă. Inter e unica echipă italiană care n-a retrogradat



Luni, 9 martie 1908. Via Megoni, centrul oraşului Milano, la cîţiva paşi de Dom. O noapte senină, însă rece, cum sînt toate iernile lombarde. Un grup adunat în restaurantul "L'Orologio". Veneau de la Milan Cricker Club, viitori rivali "rossoneri", unde nu erau acceptaţi decît jucătorii italieni şi, mai ales, lombarzi. Dizidenţii stranieri, cu precădere elveţieni, s-au revoltat şi chiar în aceeaşi noapte au pus bazele Football Club Internazionale Milano. Aşa s-a născut Inter.

Artişti vs săraci

Echipa artiştilor, în contrast cu rivalii săraci ai Milanului. Un pictor, Giorgio Muggiani, care a trăit în leagănul picturii pariziene, Montmartre, a ales culorile tricourilor. Negru, ca noaptea în care a luat fiinţă clubul, şi albastru, precum cerul. Din mîna sa a ieşit şi stema: FCIM cu auriu, înscris într-un cerc negru şi altul albastru, o emblemă modernă pentru acele timpuri. Atunci s-a născut o legendă ce azi trăieşte prima zi a celui de-al doilea secol de existenţă.

Niciodată în B!

Azi Inter e o trupă superprofesionistă, în al cărei ADN s-a aflat mereu Serie A - singura echipă ce nu a retrogradat. La început însă, jucătorii veneau la antrenament cu tramvaiul şi se pregăteau cu papionul la gît. Aveau şi un preşedinte ciudat, Giovanni Paramithiotti, care intra travestit pe stadion ca să-şi vadă echipa. Şi dacă Inter joacă azi pe o arenă de referinţă în întreaga lume, San Siro, în urmă cu 100 de ani bătea mingea pe un teren plasat lîngă un lac. Iar preşedintele era deseori obligat să dea o fugă cu barca pentru a recupera baloanele trimise în apă.

Antifasciştii

Istoria Interului s-a făcut contra vîntului şi a mării. Cu Mussolini la putere, numele nu era deloc bine văzut. Autorităţile fasciste au decis schimbarea titulaturii în Ambrosiana, dar nu i-au putut împiedica pe tifosii "nerazzurri" să-şi susţină favoriţii cu clasicul "Forza, Inter!" Curînd au venit primele titluri şi primii fotbalişti de clasă, de care mereu Inter şi-a legat numele. Fossati, artizanul întîiului scudetto, a cărui viaţă a fost curmată de o grenadă în Primul Război Mondial.

Izvor de legende

Apoi, marele Giuseppe Meazza, gigolo şi geniu, primul jucător cu sponsor personal, pe care doar o gravă accidentare la picior l-a făcut să abandoneze un an fotbalul, plecînd apoi la Juventus şi Milan. Cel care a dat numele actualului stadion. Sau Zizi, ce le-a predat britanicilor o lecţie de fair-play, oprind mingea şi spunîndu-i arbitrului "ori acest domn iese de pe teren, ori nu mai joc eu". Ori Benito Lorenzi, care în fiecare duminică dimineaţă se învoia ca să meargă la biserică, deşi în teren era un demon. Şi care într-un derby cîştigat de Inter cu 1-0 a aşezat o lămîie pe minge în momentul cînd arbitrul a dictat penalty pentru Milan. Executantul, Tito Cucchiaroni, n-a înţeles de ce colegii îi strigau "Tito, lămîia!" şi a trimis balonul spre nori...



30 de trofee a cucerit Inter, între care 15 "scudetti", 5 Cupe şi 3 Supercupe ale Italiei, două Cupe ale Campionilor Europeni, două Cupe Intercontinentale şi 3 Cupe UEFA



5 români în "nerazzurro"

De-a lungul istoriei centenare a Interului, au apărat culorile "nerazzurre" şi cinci români. Primul a fost Nicolae Simatoc, care a evoluat în 10 meciuri imediat după război, între 1947 şi 1949. L-a urmat Adrian Mutu, care n-a prins decît 10 partide pentru Inter în 2000, înainte de a fi împrumutat la Verona. Ianis Zicu a trecut şi el pe la formaţia milaneză, fiind achiziţionat în 2004, dar n-a jucat deloc. Ultimul, Chivu, a ajuns în vara trecută pe "San Siro", fiind adus de la AS Roma cu 16 milioane de euro. Singurul antrenor român care s-a aflat pe banca interistă, e drept pentru aproape 4 luni, a fost Mircea Lucescu, care i-a pregătit pe milanezi în sezonul '98-'99.

De la Herrera la Mancini

Massimo Moratti, actualul preşedinte, vrea să repete cu Inter marele performanţe reuşite de tatăl său, Angelo. Care în anii '60, cu legendarul Helenio Herrera pe bancă, inventatorul "catenaccio", a cîştigat primele, dar şi singurele două Cupe ale Campionilor Europeni, cu Luis Suarez, motorul marii trupe de atunci. Acum, cu Roberto Mancini la timonă, tot cu mulţi străini, ca la începuturi, între care o impresionantă colonie sud-americană, Moratti jr. domină Italia, dar îşi doreşte enorm să recucerească Europa după mai bine de 4 decenii, cu Zanetti, Ibrahimovici, Julio Cesar, Materazzi, Cambiasso, Cruz, Stankovici, Figo şi, nu în ultimul rînd, Cristi Chivu.