Tenis

Decizie controversată luată de ATP » Arbitrul finalei de la Wimbledon a fost dat afară

Articol de Alexandru Barbu  —  marţi, 27 august 2019

Damian Steiner, cel care a arbitrat finala din acest an de la Wimbledon dintre Roger Federer și Novak Djokovic, a fost concediat de ATP după unele interviuri apărute în presă.

ATP considerat că Steiner a încălcat politica asociației, după ce au fost descoperite mai multe interviuri apărute în presa din Argentina. 

O mare parte din conținutul interviurilor din mass-media ale lui Steiner a fost o încălcare directă a protocolului standard, în cadrul căruia oficialii trebuie să se abțină din a discuta incidente sau meciuri specifice, jucători individuali, alți oficiali sau reguli, în interesul menținerii imparțialității în orice moment", se arată în comunicatul oficial ATP. 

Steiner a declarat pentru „3iguales” că ar fi necesare alte reguli în circuit, printre care restricționarea utilizării prosoapelor în timpul jocului sau permiterea unor forme de coaching. 

Într-un alt interviu, acordat pentru „Radio Continental”, Steiner a spus că el a crezut că Federer o să câștige titlul de la Wimbledon atunci când elvețianul a avut două puncte de meci în setul decisiv cu Djokovic.

Djokovic a câștigat finala de la Wimbledon 2019 împotriva lui Roger Federer, scor 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12.

Citește și:

E vârsta o problemă? Ce se întâmplă cu presiunea? » Cum abordează Simona Halep turneul de la US Open

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.