Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

5 ani de când FCSB nu e Steaua // Cum să distrugi un imperiu » FCSB a trăit bine cât timp s-a numit Steaua! Apoi, a devenit doar Gigi Becali și s-a prăbușit

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  miercuri, 28 august 2019

GSP face o analiză completă despre cum a decăzut clubul lui Gigi Becali din momentul în care a fost deposedat de marca Steaua, decembrie 2014, până în ziua de azi.

- În toamna lui 2014, clubul se numea Steaua

- Evolua pe Ghencea și Arena Națională

- Avea medie de spectatori între 15.000 și 25.000

- Era campion en-titre

- Producea rezultate mari în Europa, venituri și profit

- Azi, e doar FCSB

- Joacă acasă în afara Bucureștiului

- Adună între 2.000 și 4.000 de fani

- Are un singur trofeu, Cupa Ligii

- Nu prea mai produce bani

- De la Pițurcă, Olăroiu și Hagi a ajuns la Bogdan Andone, Andronache și Vintilă

O fotografie document despre dramatica și de neînțeles decădere a unui mare club: doi puști pasionați de fotbal, în tribune la un meci al FCSB-ului, dar purtând tricouri cu două steme ale unor cluburi complet diferite:

UNDE ERA CLUBUL ÎN AUGUST 2014


1. Se numea Steaua 

- denumirea clubului cuprindea celebrul nume   

- clubul folosea celebra siglă, extrem de asemănătoare cu cea folosită și în perioada 1974-1991  



2. Avea palmaresul total al Stelei  

- în CV-ul clubului erau prezente toate trofeele, cupele și performanțele clubului roș-albastru, începând din 1947, inclusiv Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei  



3. Echipa era campioană en-titre  

- câștigase două titluri consecutive, 2013, 2014  

- dominase autoritar campionatul, cel din 2012-2013 a fost câștigat la 16 puncte diferență  

Ultimele 3 clasări în Liga 1 până să se piardă numele Steaua

SEZON / LOC  

2013-2014 1  

2012-2013 1  

2011-2012

7trofee, dintre care 4 titluri, a câștigat clubul între 2003 și 2014


4. În Europa avea rezultate foarte bune  

- jucase în 2013 în grupele Champions League  

- ajunsese în 2012-2013 până în optimile de finală din Europa League  

- în 2011-2012 s-a calificat în primăvara Europa League 

100%a fost procentajul calificărilor obținute în grupele competițiilor europene în perioada 2004-2014, 11 din 11 încercări

5. Stadioanele de acasă erau Ghencea și Arena Națională 

- în ultimul sezon plin în care echipa s-a numit Steaua, 2013-2014, s-au disputat 27 de meciuri considerate acasă:  



16 Ghencea  

10 Arena Națională  

1 Berceni  



6. Medie de spectatori formidabilă  

În ultimele două sezoane pline înainte de pierderea mărcii Steaua, echipa a bifat o asistență fantastică:  



SEZON / MEDIE ACASĂ  

2012-2013 24.600  

2013-2014 16.800  



7. Antrenori cu nume mare și foarte mare  

- între 2003 și 2014, cât timp echipa s-a numit Steaua, a atras tehnicieni cu nume foarte important și care aveau o personalitate mare. Exemple: Pițurcă, Zenga, Protasov, Olăroiu, Hagi, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu, Bergodi, Reghecampf  



8. Venituri record, profituri imense  

În ultimii 4 ani, înainte ca echipa să piardă marca Steaua, 2011-2014, balanța financiară a clubului a fost una incredibilă pentru România. De exemplu, în 2013 s-a raportat un profit de aproape 12 milioane euro, la venituri de 37 de milioane, randament care a plasat societatea lui Gigi Becali în topul marilor societăți, de orice profil, din România.

9. Nouă jucători la naționala mare  

În februarie 2013, echipa se numea Steaua, elimina pe Ajax în primăvara Europa League, iar selecționerul Victor Pițurcă aducea la lot, pentru meciurile cu Olanda și Ungaria, din preliminariile CM, nu mai puțin de 9 steliști: Tătărușanu, Chiricheș, Gardoș, Ad. Popa, Chipciu, Pintilii, Tănase, Bourceanu și Rusescu.   



10. Gigi Becali era în pușcărie  

- fusese condamnat la închisoare, cu executare, în 3 dosare diferite, în mai 2013

UNDE E CLUBUL ASTĂZI, AUGUST 2019

1. Se numește FCSB  

- denumirea clubului cuprinde doar acronime, FCSB nu e nici măcar prescurtarea unei denumiri care să însemne Fotbal Club Steaua București  

- clubul folosește o siglă nouă, care nu are nicio legătură cu cea veche și care conține o stea cu 8 colțuri  



2. Nu mai are palmaresul Stelei  

- în CV-ul de azi nu mai apar trofeele din perioada 1947 - 2002, ci doar cele de după 2003. Dispar automat cele mai strălucitoare performanțe: Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei  



3. Echipa a ajuns pe ultimul loc  

- n-a mai câștigat un titlu de 4 ani  

- în actualul sezon are 5 înfrângeri consecutive, nu s-a mai întâmplat așa ceva din primul an, 1947-1948  

- a ajuns pe ultimul loc în clasament după mai bine de jumătate din turul sezonului regulat  

Clasările din Liga 1 după ce s-a pierdut marca Steaua  

SEZON / LOC  

2015-2016 2  

2016-2017 2  

2017-2018 2  

2018-2019 2  

2019-2020 14*  

* după 7 etape  

** au fost luate în calcul sezoanele pline de după pierderea mărcii  

** marca a fost pierdută în decembrie 2014 

1trofeu a câștigat clubul în cele 4 sezoane pline de după pierderea mărcii: Cupa Ligii în 2016

4. În Europa au început rateurile  

- în precedentele 4 sezoane, echipa a absentat deja de două ori din grupe  

- n-a mai ajuns deloc în grupele Champions League  

- a bifat o prezență în primăvara Europa League, în 2017-2018

50%a fost procentajul calificărilor obținute în grupele competițiilor europene după pierderea mărcii, adică între 2015 și 2018, FCSB a ratat accesul în 2015 și 2018

5. Stadioanele de acasă sunt azi Pitești și Giurgiu  

- în actualul sezon, FCSB a disputat 7 partide considerate acasă:  

4 Giurgiu  

3 Pitești  



6. Medie de spectatori infimă  

În actualul sezon, echipa are asistențe umilitoare la toate jocurile de acasă, iar media e demnă de o formație care are ca obiectiv evitarea retrogradării: 3.380 de fani.



7. Banca s-a degradat total  

- începând din 2015 și până în prezent, Becali a reușit tot mai rar să convingă nume importante de antrenori. S-a ajuns în acest an ca echipa să fie condusă, în primele 8 luni, de 4 antrenori: Mihai Teja, Bogdan Andone, Vergil Andronache și Bogdan Vintilă.   



8. Venituri tot mai mici, doi ani pe pierdere  

În ultimii 4 ani, cei de după pierderea mărcii, clubul a raportat încasări tot mai puține, iar balanța a început să înregistreze pierderi.

9. Doar 3 jucători la naționala mare  

La ultima acțiune a primei reprezentative, meciurile cu Norvegia și Malta, din iunie, Cosmin Contra a apelat la numai 3 jucători de la FCSB. De 3 ori mai puțini decât acum 6 ani. Numele lor: Romario Benzar, Iulian Cristea, Dennis Man. Primul a și părăsit echipa  



10. Gigi Becali e liber  

A fost eliberat în primăvara lui 2015, după aproape 2 ani de detenție

"Concluziile sunt simple. Becali a făcut tot posibilul să ajungă pe ultimul loc, dar e pe ultimul loc pentru că aşa trebuie să fie. Acolo trebuie să fie o echipă care nu are antrenor. Acolo trebuie să fie ca să înţeleagă toată lumea că, indiferent cât de buni jucători sunt la echipă, nu pot juca fără un antrenor. Plus de asta FCSB nu mai reprezintă nimic astăzi, Steaua adevărată joacă în Liga a 4-a"

Basarab Panduru, expert TV Telekom Sport 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.