Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DINAMO // Ante Puljic va semna cu Dinamo » Telenovelă cu final fericit pentru „câini”

Articol de Justin Gafiuc, Victor Vrînceanu   —  joi, 29 august 2019

Ante Puljic, 31 de ani, fundașul curtat cu insistență de Dinamo, va semna în cele din urmă cu formația din „Ștefan cel Mare”, unde revine după peste 3 ani de la prima aventură. 

Mutarea, anunțată în exclusivitate de Gazeta Sporturilor încă de săptămâna trecută, s-a realizat după tergiversări legate de negocierile dintre club și jucător. În cele din urmă, croatul a acceptat oferta lui Dinamo, club pe care îl simpatizează în special datorită suporterilor. 

Fundașul central croat va ajunge duminică în România, urmând să semneze un contract valabil pentru următoarele două sezoane. Totuși, are șanse mici să debuteze în meciul din campionat cu Sepsi, care se joacă luni. Puljic va avea un salariu de 12.000 de euro lunar.

Vine Puljic, pleacă Bejan


Conform TV Telekom Sport, venirea lui Puljic e sinonimă cu rezilierea contractului lui Florin Bejan. Fundașul de 28 de ani venit de la Astra a dezamăgit până acum, iar clubul e hotărât să renunțe la serviciile sale. 

Puljic, ultima oară la Al-Faisaly, a jucta de-a lungul carierei la Zadar, Lokomotiva Zagreb, Dinamo Zagreb, Gent, Dinamo București, Tom Tomsk și Al-Faisaly. La Dinamo, a evoluat în sezonul 2015-2016, bifând un gol în 16 meciuri. El a fost adus în România de Mircea Rednic. 

2 goluriîn 28 de meciuri a reușit Puljic la Dinamo, pentru care a evoluat în sezonul 2015-2016

32 de aniva împlini Ante Puljic pe 5 noiembrie


Vezi și: 

DINAMO // EXCLUSIV Claudiu Florică, mesaj pentru fanii lui Dinamo » Ce spune despre negocierile cu Negoiță 



AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.