Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - SPANIA

ROMÂNIA - SPANIA // Tătărușanu sau Ionuț Radu contra Spaniei? 3 mari portari dau verdictul: „Pe el l-aș băga, tati!”

Articol de Justin Gafiuc   —  joi, 29 august 2019

PRELIMINARII EURO 2020 // Ciprian Tătărușanu e rezervă la Lyon, Ionuț Radu e pe val la Genoa. Trei portari care au marcat istoria echipei naționale, Vasile Iordache (68 de ani), Rică Răducanu (73 de ani) și Florin Prunea (51 de ani), își prezintă opțiunea pentru postul de goalkeeper contra Spaniei. 

Cosmin Contra e la o săptămână distanță de cea mai mare provocare ca selecționer, iar decizia cea mai sensibilă va fi aceea a alegerii primului „11”. Cu cine va începe însă „Guriță” în poartă într-un moment în care situația lui Tătărușanu la Lyon e complicată?

Va merge totuși pe mâna ex-stelistului, rezervă în Ligue 1 și cu o postură tulbure la club, ori îl va arunca în luptă pe tânărul Ionuț Radu, om de bază la Genoa, certificat și printr-o semifinală la Euro U21? 

Trei portari de legendă din fotbalul românesc încearcă să găsească răspunsuri la această dilemă.


Vasile Iordache » Opțiune: Ionuț Radu 

Fostul mare portar al Stelei e sigur că puștiul de la Genoa ar trebui să apere cu Spania: „Îi apreciez stăpânirea de sine și paradele. Cred că el ar merita să fie titularizat acum atâta vreme cât Tătărușanu nu apără în Franța. Când nu joci, se simte imediat și nu întotdeauna experiența te ajută să compensezi pauza de competiție”.

Necula Răducanu » Opțiune: Ciprian Tătărușanu 

Legendarul rapidist ar avea argumente în favoarea ambelor nume, dar ar merge totuși pe mâna lui Ciprian: „Tati, am trecut și eu prin momente din astea când stăteam pe bară, iar apoi mi se părea poarta mai mare! E greu rău să aperi la națională dacă nu joci la club, fiindcă-ți fuge mintea imediat. 


Dar tot pe Tătărușanu l-aș băga, tati, fiindcă se știe cu băieții, cunoaște cum merge treaba la lot și nu se sperie de Spania. Nici cu Radu nu mi-ar fi frică, fiindcă băiatul e drăcos tare! L-am văzut și la European, și la Genoa, are sânge de portar! Contra o să aibă o misiune delicată, dar îi va urmări la antrenamente, o să stea de vorbă cu băieții și va lua decizia potrivită”.

Florin Prunea » Opțiune: Ciprian Tătărușanu 

Ex-internaționalul optează fără dubii pentru portarul lui Lyon: „Va veni și vremea lui Radu, dar Tătărușanu mi se pare varianta potrivită cu Spania. Sigur, traversează o perioadă dificilă la club, e greu să te focusezi când intri pe teren, dar valoarea lui, în primul rând, l-ar recomanda înaintea lui Radu în acest moment”

Tătărușanu, impecabil la Oslo 

Situația prin care trece acum Tătărușanu este o extensie a ceea ce a trăit în finalul sezonului precedent la Nantes. A evoluat pentru "canari" doar până la mijlocul lui aprilie, apoi a fost scos din cărți de staff fiindcă refuza prelungirea contractului. Astfel, la „dubla” cu Norvegia (2-2) și Malta (4-0), ambele disputate în deplasare în iunie, Tătărușanu s-a prezentat la națională cu două luni de pauză de la club. 

Asta nu l-a împiedicat însă să aibă o evoluție excelentă la Oslo, unde a salvat cel puțin patru mingi pe care scria gol, oferind șansa coechipierilor să revină pe final de la 0-2 la un 2-2 care ne ține în cărțile calificării.

Lobby reintră în staff 

După o experiență eșuată la Universitatea Cluj, cu care a ratat promovarea în L1, Bogdan Lobonț se întoarce în staff-ul echipei naționale. 

„Mi-am dat acordul și nu am nimic împotrivă să lucreze şi la Craiova, dacă îl va solicia nea Piţi. Lobby a fost acum în Italia, l-am trimis să urmărească meciul AS Roma - Genoa, să-l vadă Ionuţ Radu, să discute cu el. Va face la lot ceea ce a făcut şi înainte. Cel mai probabil va sta în tribună, alături de analistul video, deoarece de sus se văd mult mai bine lucrurile", a punctat selecționerul Cosmin Contra la TV Telekom Sport.

REZULTATE + PROGRAM GRUPA F

  • 3 martie 2019: Malta – Feroe 2-1, Suedia – România 2-1, Spania – Norvegia 2-1
  • 26 martie 2019: Malta – Spania 0-2, Norvegia – Suedia 3-3, România – Feroe 4-1
  • 7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4, Norvegia – România 2-2 , Suedia – Malta 3-0
  • 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2, Malta – România 0-4, Spania – Suedia 3-0
  • 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
  • 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
  • 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
  • 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
  • 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Vezi și: 

VIDEO Gazonul de pe Arena Națională a fost schimbat » Cum arată cu o săptămână înaintea „șocului” cu Spania și câți bani s-au cheltuit 



AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.