Liga 1

Cosmin Moți, despre sezonul catastrofal al celor de la FCSB: „E mai urâtă situația decât la Dinamo”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 30 august 2019

Cosmin Moți (34 de ani), fundașul central al celor de la Ludogoreț, a comentat situația în care se află Dinamo și FCSB.

Marile rivale din Liga 1 trec printr-o perioadă pe care trebuie să o uite. FCSB e ultima în Liga 1 după 7 etape, în timp ce „câinii” au ieșit din subsolul clasamentului datorită victoriei obținute cu Hermannstadt, scor 3-0. 

Vezi AICI clasamentul actualizat al Ligii 1!

Moți, fotbalist cu o istorie bogată împotriva actualei vicecampioane, crede că Dinamo are șanse mai mari să iasă la suprafață.

„Situaţia de la Dinamo e grea, dar cred că o să-şi revină, pentru că au adus un antrenor care e foarte bun. Nu că Neagoe nu ar fi fost bun, dar au fost multe lucruri care n-au ţinut de el. Sper ca acum să fie liniște. Văd că au mai adus câţiva jucători buni şi cred că o să se închege o echipă frumoasă acolo.

Mi se pare mai urâtă situaţia de la FCSB. Nu ştiu dacă e neapărat mai grea, dar e mai urâtă. Pentru că de la ei aşteptările erau mult mai mari decât de la Dinamo”, a declarat Cosmin Moți pentru TV Telekom Sport.

Moți, adversare tari în Europa League

Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Dragoș Grigore și-au aflat astăzi adversarele din grupele Europa League. Ludogoreț a fost distribuită în grupa H, alături de ibericii de la Espanyol Barcelona, rușii de la ȚSKA Moscova și maghiarii de la Ferencvaros. 

VEZI ȘI:

CFR Cluj, misiune complicată! Prezentarea adversarelor din grupele Europa League: cum se prezintă Lazio, Celtic și Rennes

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.