Stranieri

VIDEO Alex Mitriță, golul #7 pentru New York City FC » A înscris din lovitură liberă la ultimul meci: „Gol de clasă mondială!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 01 septembrie 2019

Alexandru Mitriță (24 de ani) a reușit în această dimineață cel de-al șaptelea gol de când s-a transferat la New York City. 

Românul a punctat în victoria cu 3-1 reușită de echipa sa în deplasare cu Vancouver Whitecaps FC.

Cel de-al șaptelea gol reușit de Mitriță în tricoul newyorkezilor a fost și cel mai frumos de când s-a transferat în State: o lovitură liberă executată perfect, de la aproximativ 25 de metri.

Golul lui Mitriță, de la minutul 3:15:

Reușita lui Mitriță a tranșat partida. Românul a înscris în minutul 72, când echipa sa conducea cu 2-1. Ulterior, în minutul 85, fostul idol al Craiovei a văzut un cartonaș galben. El contribuise și la primul gol al lui New York City, reușit de Heber în minutul 10. 

Execuția reușită de Mitriță i-a extaziat pe comentatorii americani: „Gol de clasă mondială marcat de Mitriță!”, au exclamat aceștia.

Contra l-a sărit din schemă: „A avut o atitudine total neprofesionistă”

În ciuda formei de la New York City FC, Mitriță nu e convocat de Cosmin Contra pentru meciurile cu Spania și Malta din preliminariile EURO 2020.

„El joacă duminică dimineața, la 2:00 ora României, deci n-avea cum să joace cu Spania, din cauza fusului orar. Iar cu Malta o să folosesc sistemul 4-3-1-2 și nu pot să joc cu el acolo. Mitriță a avut o atitudine total neprofesionistă după ce a fost schimbat la pauză cu Suedia (n.r. scor 1-2), în următoarele două zile la antrenament, dar nu e vorba despre un conflict”, a expicat Contra în urmă cu câteva zile.

Vezi și: 

Cosmin Contra a renunțat la Nicușor Bancu! L-a luat la națională pe Florin Ștefan de la Sepsi EXCLUSIV Reacția jucătorului Craiovei

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.