Stranieri

OFICIAL Vlad Chiricheș a plecat de la Napoli » Sassuolo l-a prezentat astăzi pe fundașul român

Articol de Daniel Scorpie  —  luni, 02 septembrie 2019

Vlad Chiricheș (29 de ani) a fost astăzi prezentat la Sassuolo.

Cu trei zile înaintea meciului cu Spania, din preliminariile Euro 2020, căpitanul naţionalei a schimbat echipa. A rămas în Serie A, dar a ales o echipă mai mică la care să joace titular. Vlad Chiricheş, 29 de ani, a semnat cu Sassuolo, care l-a luat sub formă de împrumut până la sfârşitul sezonului, cu obligaţie de cumpărare între 11 şi 12 milioane de euro plus bonusurile.

 „Bine ai venit, Vlad!”, a anunţat oficial clubul neroverde pe Twitter. Şi Napoli i-a urat succes românului ce avea clauză de reziliere de 50 de milioane valabilă pentru străinătate! 

Are cel mai bun salariu 

Chiricheş va deveni cel mai bine plătit fotbalist al lui Roberto De Zerbi. Câştiga, conform acordului prelungit până în 2022, 2,4 milioane de euro net anual, iar la Sassuolo cel mai mare salariu era de 1,5 milioane E, al guineeanului Pedro Obiang, achiziţionat în vară de la West Ham cu 8 milioane. Golgheterul Berardi, autorul unui hattrick în victoria de duminică seară, 4-1 contra Sampdoriei, şi alţi doi colegi încasează câte un milion. 

Se bate cu un brazilian 

Vlad are ca rival pe post un brazilian de 23 de ani, Marlon, integralist în primele două etape şi adus de la FC Barcelona în 2018 pentru 6 milioane E. Sassuolo l-a luat şi pentru a suplini plecarea lui Demiral la Juventus. 

Sassuolo a terminat precedenta ediție de Serie A pe locul 11. Clubul este pregătit în acest moment de Roberto De Zerbi (40 de ani), fostul mijlocaș al celor de la CFR Cluj. Sassuolo are trei puncte după primele două runde din Italia, datorită victoriei obținute duminică seară, 4-1 cu Sampdoria.

4.500.000 de euroeste cota lui Vlad Chiricheș conform transfermarkt.de

VEZI ȘI:

EXCLUSIV Gigi Becali îl vrea pe Cristi Manea, dar are o dilemă: „Apollon a pus o condiție care a fost încălcată”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.