Fotbal   •   Liga 1   •   craiova

CRAIOVA // Victor Pițurcă e ca Alex Ferguson, în Bănie! Detalii despre strategia sa + când va fi prezentat

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 03 septembrie 2019

Victor Pițurcă, 63 de ani, va avea control total în Bănie, cam cum avea Sir Alex Ferguson la Manchester United.

Acesta se implica peste tot, de la Academie până la strategia de transferuri.

Astăzi începe o nouă eră "Pițurcă" la Craiova. La ora 16:00 va fi prezentat oficial, iar la 18:30 are programat primul antrenament. Ca manager! În cel fel va interpreta această funcție, fostul selecționer al României a explicat foarte pe scurt în 22 august, la semnarea contractului: "Mă voi ocupa de tot ce înseamnă echipa de fotbal". Iar clubul a precizat că tehnicianul în vârstă de 63 de ani va conduce formația alb-albastră "de pe banca tehnică și va coordona strategia clubului pentru cel puțin 3 ani".

"Ultimul cuvânt îl avea Glazer"


Altfel spus, Piți va fi un fel de Alex Ferguson al Băniei. "Sir Alex avea control total asupra echipei, dar și la Academia lui Man. United. La transferurile de jucători era de asemenea puternic implicat, chiar dacă ultimul cuvânt l-au avut întotdeauna directorul executiv David Gill și patronul, familia Glazer", a explicat, pentru Gazetă, jurnalistul englez Chris Wheeler, specialistul pe Man. United al tabloidului Daily Mail.

L-a vrut din play-off-ul trecut

Potrivit surselor Gazetei, finanțatorul Mihai Rotaru a vrut să-l aducă pe Pițurcă încă din cursul play-off-ului stagiunii 2018-2019. A fost sigur că-l va convinge să preia echipa atunci, i-a arătat ușa lui Mangia, dar totul a picat și așa s-a ajuns la soluția de conjunctură Corneliu Papură.

"Papi" a asigurat practic "interimatul", sfătuit din umbră de fostul selecționer, până ce acesta din urmă s-a înțeles în toate privințele cu șefii Craiovei și a semnat acordul. 


"Pentru mine obiectivul este unul singur: câștigarea campionatului și accederea în grupele Ligii Campionilor. Încă din acest sezon!"



"Staff-ul îl veți afla atunci când eu voi veni la echipă. Îmi doresc ca actualul antrenor, Corneliu Papură, să rămână alături de mine și sper că va accepta"



Victor Pițurcă, la semnarea contractului cu U Craiova

3ani sunt de când Pițurcă n-a mai antrenat o echipă de club. Ultimul său mandat a fost la Al Ittihad (Arabia Saudită)

95de meciuri a bifat tehnicianul de 63 de ani pe banca României. Bilanț: 52 de victorii, 23 de remize și 20 de eșecuri. Golaveraj: 159-80

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.