Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - POLI TIMIŞOARA 0-1

Gheorghe Constantin afirmă că mingea a ieşit în aut

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 10 martie 2008

Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a declarat, luni, că asistentul Octavian Şovre a greşit la faza din care Poli Timişoara a marcat golul victoriei în jocul cu Rapid, pentru că nu a semnalizat că mingea a ieşit în aut înainte să fie centrată de Valentin Bădoi.



"E fără discuţie o greşeală. E de neadmis din partea unui arbitru FIFA, şi aici mă refer la Octavian Şovre, să trateze cu atâta uşurinţă o fază care iată că a decis rezultatul jocului. El era aproape de fază şi din practică pot să vă spun că orice centrare care vine atât de aproape de linia porţii nu poate găsi un jucător în ofsaid.

Privirea lui trebuia să fie la minge, dar el oricum trebuia să fie mai avansat, undeva la nivelul mingii, iar el a fost undeva în spate", a declarat Gheorghe Constantin.



Altfel, oficialul CCA a anunţat că în urma unui curs al arbitrilor organizat de UEFA, Comitetul de Arbitri al forului a schimbat paractica existentă în acest moment în ceea ce priveşte organizarea arbitrilor după terminarea partidei. Astfel, în momentul actual cei patru arbitri se întâlnesc la mijlocul terenului, dar pe viitor se va încerca o folosire mai eficientă a celor patru oficiali, pentru a se evita incidentele de la finalul meciurilor.



Astfel, la finalul partidelor organizarea arbitrilor va fi următoarea: Arbitrul asistent care este cel mai aproape de tunelul de ieşire a jucătorilor se va deplasa în interiorul tunelului la intersecţia tunelului cu culoarul de acces la vestiare a echipelor pentru a lua act sau detensiona un potenţial conflict; Celălalt arbitru asistent se va alătura arbitrului la centrul terenului şi împreună cu acesta se va deplasa spre tunelul de acces la vestiare; Al patrulea oficial va rămâne să monitorizeze suprafaţa tehnică, şi în măsura posibilului şi intrarea în tunel. El va rămâne în această poziţie până când lucrurile sunt clare şi niciun conflict între jucători nu se poate declanşa. Al patrulea oficial va fi ultimul oficial care va părăsi terenul de joc.



Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat, pentru NewsIn, că acestă hotârâre va intra în vigoare în Liga I, începând chiar de etapa viitoare.

Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.