Jurnaliștii iberici își amintesc de „cea mai bună România din istorie” după victoria Spaniei, 2-1, și cred că „are calitate acum pentru a fi la viitorul Euro”.
După un meci în care „tricolorii” n-au jucat cu adevărat decât în ultima jumătate de oră, doi editorialiști spanioli, ambii de la AS, vorbesc foarte frumos despre noi.
„L-am ridicat pe Dumitrescu printre zei”
Într-un articol intitulat „Hagi din 1994 și Hagi din 2020”, Aritz Gabilondo pornește din trecut: „Unii dintre noi am crescut bucurându-ne de cea mai bună România din istorie și l-am ridicat pe Dumitrescu printre zei. Trebuie să știți cât de bun era Ilie. Cele două goluri ale sale cu Argentina de la Pasadena sunt vinovate de tot. Amprenta acelei echipe conduse de Hagi e imposibil de șters. Au trecut anii, a plouat în Carpați, au apărut jucători după jucători, dar românii nu s-au mai apropiat de acel nivel. Probabil că e o misiune imposibilă. Sau poate nu”.
„Are mulți tineri strălucitori”
Jurnalistul iberic ajunge în prezent, descoperind că „azi, România, care are mulți tineri strălucitori și un tehnician agresiv, joacă fără complexe. În fața ei, Kepa a fost eroul neașteptat la sfârșit. Nedelcearu, Marin, Hagi, Pușcaș... Nu știu dacă îi vor ajunge pe Belodedici, Popescu, Hagi sau Dumitrescu, dar au calitate pentru a fi la viitorul Euro. Să nu uităm că și Bucureștiul va fi gazdă”.
„Numele de neuitat din patru litere”
La rândul său, Tomás Roncero vorbește despre „un clasic. Pentru cei din generația mea, născuți la mijlocul anilor 60, o confruntare Spania - România era un clasic. De mic copil îmi amintesc partidele extrem de complicate de la București, mai ales de acel Lăcătuș, care era un adevărat demon. Și de geniul Hagi, al cărui fiu joacă deja în echipa națională pentru a da și mai multă demnitate acestui nume de neuitat din patru litere. Românii îl au acum și pe Pușcaș, un mic diavol cu mingea la picior și un pericol ce lovește cu cotul. Busquets și buza lui o confirmă. Nu au fost niciodată un adversar simplu. Nici în secolul XX, nici în XXI...”. Un Pușcaș pe care AS l-a desemnat „durul” meciului.
Citește și:
ROMÂNIA - SPANIA 1-2 // Porți închise cu Norvegia și Suedia? UEFA a intrat deja în alertă: „Știm că au fost probleme la București”
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
{{text}}