Comisia pentru liberarări condiționate din Jilava i-a dat lui Cristian Borcea o veste bună: a avizat favorabil cererea fostului acționar al lui Dinamo de a fi pus în libertate. Propunerea va merge direct către Judecătoria sector 4.
Borcea nu va mai fi un număr, va fi un nume.
Lui Borcea îi plac îi numerele, însă acelea mari. Are 9 copii. 11 ani de condamnări. Și afaceri de sute de milioane de euro. Din 2014 până acum, cât a fost închis, ar fi făcut peste 60 de milioane de euro. Din închisoare, a făcut afaceri inclusiv cu statul şi a vândut gaz lichefiat Penitenciarului Poarta Albă, acolo unde a fost închis. Acum o sătămână și ceva, mama lui Cristi tocmai a bătut palma pentru o afacere de 200 de milioane de euro pe malul lacului Tei. Mai urmează să facă anunțul că va investi în Dinamo și suntem în ziua cârtiței.
Cristi Borcea s-a săturat să facă bani și investiții de milioane din închisoare, vrea să mai facă și în libertate. Fostul acționar al lui Dinomo numără zilele până la 10 septembrie. Speră ca atunci să respire aerul curat al liberării. Instanța va decide dacă își va îmbrățișa, condiționat, familia lărgită.
Pe 1 martie anul acesta, Cristi Borcea a devenit tată pentru a opta și a noua oară în aceeași zi. Gemenele Maria Indira și Maria Rania sunt acum surorile lui Patrick, Antonia, Angelo, George, Gloria, Carolyn, Milan Cristian. Cu 3 săptămâni înainte de fericitul eveniment, pe 8 februarie, Borcea avea parte de un nefericit eveniment: se întorcea la penitenciar. Pentru a doua condamnare.
Prima lui condamnare, în 2014, a fost 6 ani și 4 luni în Dosarul transferurilor. A ieșit după 4 și 4 luni. În 2018 și puțin din 2019, a stat în libertate până la noua sentință.
Ultima condamnare, în februarie 2019: 5 ani, în Dosarul retrocedărilor de terenuri.
Nu, nu suntem în America unde are Cristi Borcea restaurante. Numai acolo 6 ani și 4 luni + 5 ani = 11 ani și 4 luni închisoare.
În România însă, aritmetica sentințelor definitive însemmna 6 ani și 4 luni + 5 ani = 7 ani şi 6 luni de închisoare.
Cu liberare la 4 ani și 11 luni.
Așa este legea penală, Cristi Borcea nu este favorizat. Face parte din programul de reeducare. Cine „dă dovadă de îndreptare ca deținut” are șanse să plece după 2/3 din pedeapsă. Plus reducerea determinată de munca în penitenciar.
Oricum, fiecare dintre cele două condamnări erau de fapt contopiri de pedepse din mai multe infracțiuni concurente. Așa că, în America restaurantelor lui Cristi Borcea, în America unde sunt doi dintre copiii săi, ar fi fost greu de ieșit în afara gratiilor vreo 15 ani.
România are însă legislație europeană. România crede că oamenii merită a doua șansă mai devreme.
Poate chiar pe 10 septembrie.
Însă DIICOT crede altceva. Procurorii mai au în lucru un dosar în care apare numele lui Cristi Borcea. Pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Un dosar cu numere mari: 9 milioane de euro prejudiciu.
- Cristian Coman, jurnalist cu peste 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă
Vezi și:
Cristi Borcea poate scăpa de închisoare! A primit aviz favorabil
{{text}}