Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării l-a luat în vizor pe Mihai Chirica (48 de ani), primarul orașului Iași și omul care participă în luarea deciziilor importante la formația de Liga 1 Poli Iași.
Mihai Chirica a avut un derapaj rasist îngrozitor în timpul unei emisiuni transmise în direct pe Facebook.
„O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi. Adică o să ne conducă.
Pur si simplu o să te trezești la Primăria Municipiului Iași cu un congolez – că mai sunt și de ăștia de naționalitate română, dar se comportă ca niște congolezi – și or să vrea să ne conducă pentru că nu se mai pune accent pe educație”, a declarat Mihai Chirica într-un interviu pentru Bzi.ro.
Declarațiile halucinante, de la minutul 17:
Pe urmele lui Becali
Gigi Becali e recunoscut pentru derapajele rasiste avute de-a lungul anilor. Patronul celor de la FCSB a avut o perioadă în care a refuzat să transfere fotbaliști de culoare.
„Nicoliţă mi-a spus că Pongolle era incredibil. Dar aici nu face fiecare ce vrea, ci doar ce vreau eu. E negru, deci... Bănel a insistat, că e creştin, că nu ştiu ce, dar dacă e negru, la revedere!”
- Gigi Becali
„Bokila v-am zis că îmi place, Tembo la fel. De fapt, pe Tembo aş putea să-l iau gratis pentru că ştiu că sînt probleme mari la contractul pe care îl are cu Astra, nu e valabil, însă nici n-am cum să-i iau pe amîndoi, că eu nu vreau la echipă mai mult de un negru. Nu vreau eu jucători de culoare pentru că apoi nu mai am noroc”
- Gigi Becali, patron FCSB
{{text}}