Neymar (27 de ani) a înscris un gol și a oferit o pasă decisivă în amicalul disputat în acestă dimineață, Brazilia - Columbia 2-2.
Fotbalistul lui PSG a fost titular și a avut o prestație foarte bună, ținând cont că vine după o perioadă lungă de inactivitate.
Neymar i-a oferit o centrare excelentă lui Casemiro din corner în minutul 19, iar fotbalistul lui Real Madrid l-a învins pe Ospina cu o lovitură de cap plasată în colțul din stânga.
Columbia a reușit să întoarcă scorul până la pauză, grație unei „duble” reușită de Luis Muriel.
În repriza a doua, în minutul 58, Neymar a fructificat pasa primită de la Dani Alves și a înscris golul egalizator, fiind lăsat singur cu poarta goală.
VIDEO | Brazilia - Columbia 2-2
Neymar a revenit pe teren după o pauză de 3 luni în care a fost accidentat. Ultimul său meci a fost tot pentru Brazilia, într-un amical cu Qatar, câștigat de naționala lui Tite (58 de ani) cu scorul de 2-0. În minutul 20 al acelei partide, Neymar se accidenta la gleznă și rata Copa America, competiție pe care Selecao avea s-o câștige.
Brazilianul a fost în această vară actorul principal al unei telenovele în privința transferului său. Barcelona a fost foarte aproape de a reuși să-l readucă pe Camp Nou, însă Neymar este în continuare jucătorul lui PSG. Pe lângă catalani, și rivalii de la Real Madrid au încercat să-l transfere, oferind 100 de milioane de euro, plus trei jucători: Gareth Bale, Keylor Navas și James Rodriguez.
ECHIPELE DE START
Brazilia (4-3-3): Ederson - Alves, Marquinhos, Silva, Sandro - Arthur, Casemiro, Coutinho - Richarlison, Firmino, Neymar
Selecționer: Tite
Columbia (4-3-3): Ospina - Medina, Sanchez, Mina, Tesillo - Cuadrado, Barrios, Uribe - Muriel, Zapata, Martinez
Selecționer: Carlos Queiroz
CITEȘTE ȘI
Primele vești bune pentru Mirel Rădoi » Ucraina U21, principala contracandidată la calificare, a pierdut cu Finlanda
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
{{text}}