Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN 2019

BIANCA ANDREESCU - SERENA WILLIAMS 6-3, 7-5 // CTP pornește o uriașă dezbatere: „De câte ori câștigă Simona, trăim cu teama că vraja se termină. Când mă uit la Bianca, văd altceva!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 08 septembrie 2019

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (62 de ani) a comentat deznodământul finalei de la US Open dintre Bianca Andreescu (19 ani) și Serena Williams, câștigată de canadiancă în două seturi, scor 7-5, 6-3.

În textul său de pe republica.ro, CTP face o paralelă între victoriile reușite de Simona Halep și Bianca Andreescu în fața Serenei Williams, la Wimbledon, respectiv US Open.

„Simona a învins-o pe Serena în finala de la Wimbledon. Bianca a învins-o pe Serena în finala de la US Open. Sunt la fel cele două victorii în două seturi? Nu. 

Simona Halep a biruit ca la Rovine sau ca la Călugăreni. În fața tăvălugului Williams, ea a săpat gropi, a plantat țepușe în iarba Londrei, s-a strecurat pe sub burta cailor, a rezistat năvalei, contraatacând cu vitejie de câte ori s-a putut. O armată de răzeși, mică și curajoasă, față cu Aliotmanul. 


Înfruntarea Andreescu-Williams a fost o ciocnire între cavaleri înzăuați în turnir. Din prima clipă, Bianca s-a așezat mental și ca atitudine pe același nivel cu Serena. Ai lance, am și eu, ai spadă, am și eu, scutul pot să-l arunc și să ne batem parte-n parte. La as, Bianca a răspuns cu as, la retur decisiv, cu retur decisiv, când Serena a atacat n-a făcut niciun pas în spate sau lateral, a atacat și ea frontal. 

Definitoriu pentru condiția psihică a canadiencei de origine română a fost momentul revenirii Serenei de la 1-5 și minge de meci. Bianca nu a trăit acea minge de meci ca pe marea ocazie a vieții ei, care nu se știe când se va mai ivi. A tratat-o cu gândul «e o minge de meci în prima mea finală de Grand Slam, pot s-o câștig, pot s-o și pierd. Nu e nicio rușine la Serena, mă așteaptă și alte finale de GS, valoarea și timpul sunt de partea mea. Am venit pregătită să joc 3 seturi, oricât de lungi, dacă e nevoie...». Această suprimare a dramatizării a ajutat-o să câștige imediat după ce a fost egalată la 5. 

Și trebuie s-o spunem: Simona Halep e o întâmplare minunată, care s-a făcut singură, a României. Bianca Andreescu este produsul superb al unui sistem, al atitudinii față de tenis și de sport dintr-o țară democratică bine rânduită. 

De câte ori câștigă Simona, trăim cu teama ascunsă că vraja se termină, că poate e ultima. Când mă uit la Bianca, văd, după fiecare victorie, șirul celor ce vor veni ani mulți de-acum înainte...”, a scris CTP.


Vezi și: 

FOTO Toți românii au remarcat gestul Biancăi! Ce a făcut imediat după ultimul punct al finalei 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.