Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

RAFAEL NADAL - DANIIL MEDVEDEV // VIDEO Afirmații categorice înainte de finala US Open 2019: „Această eră se va termina, ne apropiem de sfârșit!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 08 septembrie 2019

Rafael Nadal (2 ATP, 33 de ani) și Daniil Medvedev (23 de ani, 5 ATP) se înfruntă azi în finala turneului de Mare Șlem de la US Open, de la ora 23:00, în direct la Eurosport.

În cazul în care îl învinge pe rus, Ibericul va câștiga cel de-al 19-lea turneu de Mare Șlem al carierei.

La conferința de presă premergătoare ultimului act de la Flushing Meadows, jurnaliștii l-au chestionat pe Nadal cu privire la ciocnirea generațiilor din ATP. La 33 de ani și 3 luni, spaniolul recunoaște că era Big 4 se apropie de sfârșit.

„Nu e nevoie ca această eră se extindă. Suntem aici de peste 15 ani. La un moment dat, aceste zile se vor termina, mai devreme sau mai târziu. Ne apropiem de sfârșit. Am 33 de ani, Novak are 32. Roger are 38, Andy 32, de asemenea.  


Timpul ne se oprește, e parte din ciclul vieții. Nu sunt îngrijorat că ne apropiem de final pentru că în tenis mereu vor fi mari campioni”, a spus Nadal în fața jurnaliștilor. 

Începând de la US Open 2016, când turneul a fost câștigat de Stan Wawrinka, următoarele competiții majore au fost câștigate doar de Rafael Nadal, Roger Federer și Novak Djokovic. 

Vezi și:

RAFAEL NADAL - DANIIL MEDVEDEV // Rusul se așteaptă la un meci infernal în finala de la US Open: „M-a mâncat pe teren ultima oară!”


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.