Monegascul Charles Leclerc (21 de ani) a câștigat marele premiu de Formula 1 de la Monza. Pilotul de la Ferrari a obținut a doua victorie consecutivă, după cea de săptămâna trecută, din Marele Premiu al Belgiei.
Charles Leclerc a declanșat o veritabilă sărbătoare în Italia. Victoria monegascului este a 19-a obținută de Ferrari la Monza, dar prima după o pauză de nouă ani. Atunci, Fernando Alonso se impunea.
„Niciodată nu am fost atât de obosit”. Cuvintele lui Leclerc de la final descriu greutatea senzației de bucurie, triumf, presiune. Și eliberare la final, una care s-a auzit clar pe radio când monegascul a trecut linia de sosire adunând al doilea succes al său în tot atâtea săptămâni. A rostit apoi câteva cuvinte în italiană, adăugând că a fost cea mai grea cursă a sa, iar deznodământul "un vis".
Ferrari nu se mai impusese la Monza din 2010, când Fernando Alonso era cel care încheia victorios. O așteptare lungă și apăsătoare a luat sfârșit, iar Leclerc, la cei doar 21 de ani ai săi, nu e doar un viitor strălucitor, ci deja un prezent.
Manevre periculoase
Într-adevăr, nu a fost o cursă obișnuită, iar Charles a testat un pic elasticitatea regulilor înainte de a izbuti să-l țină la distanță pe Lewis Hamilton.
Britanicul a stat în spatele monegascului, iar în turul 23 i s-a ivit ocazia depășirii când Leclerc a blocat în prima șicană. La următorul viraj potrivit, Roggia, pilotul de la Ferrari a forțat și l-a împins ușor pe Hamilton în afara pistei. Acesta s-a plâns, dar oficialii doar i-au dat un steag alb-negru de avertisment lui Charles.
Mai încolo, turul 35, cu Hamilton mereu pe urme, accelerând la ieșirea din curbă, Leclerc a făcut o manevră întârziată prin Curva Grande pentru a-l ține pe britanic la distanță.
"Conduce cam periculos", a exclamat campionul mondial prin radio, dar momentul nu a avut niciun fel de consecințe oficiale. Curând, pneurile lui Lewis, medium, cum aleseseră cei de la Mercedes, față de hard la Ferrari, au început să cedeze. A pierdut timp, iar când a ieșit din nou de la boxe a urmărit să facă turul cel mai rapid pentru a obține punct suplimentar, ceea ce a reușit.
Vettel, dezamăgitor
Bottas a rămas cu sarcina de a-l urmări pe Leclerc, iar finișul a fost strâns, dar fără dubiu. Monegascul s-a impus și se apropie la doar 3 puncte de locul 3 la general, ocupat deocamdată de Verstappen.
În contrast, Vettel a livrat, din păcate pentru el, o nouă eroare care în urmă chiar cu 2-3 ani nu ar fi apărut în cazul său. A încheiat cursa pe un dezamăgitor loc 13 și îi rămân celelalte curse pentru a încerca să recupereze, la rezultate și la imagine. Următoarea oprire e pe 22 septembrie, în Singapore.
Charles Leclerc a fost urmat de piloții Mercedes, Valtteri Bottas și Lewis Hamilton.
„Sincere felicitări pentru Ferrari și Charles. Au făcut o treabă grozavă. Au avut multă presiune din partea lui Valtteri și a mea” - Lewis Hamilton
Clasamentul etapei
Clasamentul general al piloților
Pilot | Puncte |
Hamilton | 284 |
Bottas | 221 |
Verstappen | 185 |
Leclerc | 182 |
Vettel | 161 |
{{text}}