ESports   •   FIFA 20   •   FIFA20

Ratinguri interesante în FIFA20: cine e jucătorul lider în Liga 1! Vînă e peste Ronaldo și Messi la un capitol

Articol de Răzvan Cîrceag   —  marţi, 10 septembrie 2019

FIFA20 a publicat ratingurile jucătorilor: Gnohere este cel mai bun, iar Nistor e peste Coman. Vînă este mai rapid decât Ronaldo și Messi!

Liga 1 de fotbal din România a fost inclusă în premieră în simulatorul FIFA, în ediția 2020 a jocului, iar versiunea standard a jocului va fi lansată pe 27 septembrie 2019, însă există o posibilitate de a accesa jocul cu 3 zile mai devreme dacă achiziționezi o variană mai scumpă (n.r. Champions Edition sau Ultimate Edition).

Astăzi au apărut primele informații despre ratingurile jucătorilor din Liga 1 în FIFA20, adică cum au fost evaluați de către EA Sports, conform site-ului futwiz.com.

Cei mai buni 10 jucători din Liga 1:


1. Gnohere (FCSB) 74

2. Pigliacelli (Craiova) 73

3. Vinicius (CFR Cluj) 73

4. Arlauskis (CFR Cluj) 73

5. Salomao (FCSB) 72

6. Țucudean (CFR Cluj) 72

7. Man (FCSB) 72

8. Nedelcu (FCSB) 72

9. Planic (FCSB) 72

10. De Nooijer (Viitorul) 72

Atacantul FCSB-ului, Harlem Gnohere, a primit cel mai bun rating din Liga 1, a fost evaluat cu 74 de puncte de către EA Sports și este cel mai bun jucător din echipa FCSB-ului.

La polul opus, Răzvan Oaidă este cel care a primit cel mai mic rating de la FCSB, 64. Avem o surpriză foarte mare la capitolul viteză în lotul FCSB, Ionuț Vînă a fost evaluat ca fiind mai rapid decât Cristiano Ronaldo cu un punct! Vînă are un punctaj de 91, în timp ce Ronaldo are 90, iar Leo Messi are 87!

Paulo Vinicius și Arlauskis sunt cei mai buni jucători din lotul campioanei României, CFR Cluj, cu un rating de 73, urmați de George Țucudean, 72. Itu și Mailat sunt cei mai slabi, fiind evaluați cu un rating de 61. Păun, Bordeianu și Deac, jucătorii convocați la naționala României, nu prind top 10 în echipa CFR-ului. Păun are 70, Bordeianu 68, iar Deac 67.


Un portar e al doilea la ratingul din Liga 1

Portarul Craiovei, Pigliacelli, este al doilea din Liga 1, alături de Vinicius și Arlauskis, și primul din lotul oltenilor cu 73, urmat de Nicușor Bancu cu 71. Cel mai slab de la Craiova este tânărul fundaș dreapta, Florin Borța, evaluat cu 59.

Căpitanul lui Dinamo, Dan Nistor, a primit un rating de 71, la fel ca și Mrzljak. Montini are 69. 

În varianta online, Hagi are rating maxim 91

Gheorghe Hagi este cel mai bun jucător român din FIFA, având un card de legendă care este evaluat în trei variante. Cel mai mare rating al acestuia este de 91, urmat de unul de 89 și altul de 85, pentru 3 perioade diferite din carieră.

Jocul este putin mai lent, dar mai real în comparație cu versiunea precedentă. S-a modificat și sistemul de dribbling, așa că nu mai poți spama la nesfârșit anumite driblinguri cum ar fi “ crocheta“ care făcea deposedarea aproape imposibilă.  Aștept cu nerăbdare lansarea oficială a jocului pentru a mă bucura alături de urmăritorii mei de un sezon istoric în FIFA 20. Și, ca youtuber care se bazează pe comentariu live, abia astept o carieră cu echipe din Liga 1 pentru a readuce fotbalul românesc pe culmile succesului în competițiile europene - Xbraker, unul dintre cei mai cunoscuți youtuberi români de FIFA  

Trailer FIFA20 pentru Liga 1:

Citește și:

Mircea Pavel, antrenorul ultimei echipe naționale de FIFA, fără secrete despre FIFA 2020: „Sunt rapidist, dar vreau să resuscitez FCSB”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.