Nationala

DANEMARCA U21 - ROMÂNIA U21 2-1 / Mihai Stoichiță, nemulțumit de doi „tricolori” din naționala lui Rădoi: „Așteptam mai mult de la ei”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 10 septembrie 2019

DANEMARCA U21 - ROMÂNIA U21 2-1 / Mihai Stoichiță, director tehnic FRF, a vorbit despre eșecul naționalei de tineret în Aalborg cu Danemarca U21 și spune că a fost nemulțumit de evoluțiile lui Denis Drăguș și Adrian Petre.

„Mirel va avea timp până la meciul următor să pună totul la punct. În prima repriză am revenit după primele 25 de minute. Am fost mult mai agresivi. În repriza a doua am fost egali la început, dar danezii au profitat de acea greșeală individuală. După aceea am revenit iar în joc, asta înseamnă că e bine. Am ratat și un 11 metri.  

Mirel a riscat foarte mult cu construcția începută de la fundașii centrali, dar trebuie să încercăm să jucăm și noi cu mai multă agresivitate când avem mingea. În seara asta așteptam mai mult de la Drăguș, de la Adrian Petre. În zona de atac avem jucători foarte buni. Cei doi sunt foarte buni”, a declarat Mihai Stoichiță la TV Digi Sport.

Stoichiță a lăudat însă prestația lui Tudor Băluță: „Băluță a jucat foarte bine în centrul terenului, a schimbat direcția de joc permanent. A avut o evoluție sigură și consistentă. E primul meci, nu e o tragedie. Se poate repara. Eu am mare încredere în copiii ăștia. Trebuie să ținem cont că au jucat cu o echipă foarte bună. Eu cred că Danemarca e mai bună decât Ucraina. Are jucători care joacă prin Anglia, prin Germania. Am intrat acum în vestiar să le strâng mâna și i-am văzut foarte dezamăgiți. Capul sus!”.

Danemarca U21 - România U21 2-1Au marcat: Skov Olsen 3', '56 / Fl. Coman '80Clasament Grupa 8

Vezi și:

DANEMARCA U21 - ROMÂNIA U21 2-1 // FOTO Eșec dramatic în Danemarca! Florinel Coman ratează un penalty în prelungiri, iar România U21 pierde primul meci din campania pentru Euro 2021

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.