În ultimii 20 de ani, în campaniile pentru calificarea la Euro, n-a existat un alt selecționer în afara celui actual care să nu obțină nicio victorie împotriva adversarelor care contează din grupă, adică altele în afara ultimelor două clasate, după disputarea a 60% din meciuri.
„Dacă batem tot până la meciul cu Spania, vom fi la Euro”. Declarația îi aparține lui Cosmin Contra și e făcută înaintea ultimelor 40% din meciurile din grupa preliminară pentru turneul final de anul viitor. Care e însă argumentul pe care actualul selecționer îl are când își propune punctaj maxim la jocurile cu Suedia și Norvegia, două naționale cu care ne aflăm în luptă directă pentru locul 2 și care au fost în urne superioare nouă la tragerea la sorți? În niciun caz parcursul din actuala campanie, în care 9 din cele 10 puncte pe care România le are acum în clasament au fost obținute cu Malta și Feroe, ultimele două clasate și naționale care nu contează deloc!
De fapt, nu mai există niciun alt selecționer pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani și care să aibă un palmares atât de slab, într-o campanie de European, cum are azi Contra. Începând cu preliminariile pentru Euro 2000 și până la cele din prezent, niciun alt antrenor nu s-a aflat în situația de a nu bate pe nimeni după primele 60% din meciuri. Pe nimeni în afara ultimelor două clasate, cum e cazul acum cu Malta și Feroe. Indiferent că s-a obținut sau nu o calificare, Pițurcă, de 3 ori, Iordănescu, de două ori, și Răzvan Lucescu au obținut de fiecare dată cel puțin un succes care să conteze cu adevărat.
Preliminarii Euro 2000 - VICTOR PIȚURCĂ
- Portugalia - România 0-1
- România - Ungaria 2-0
Concluzia la finalul preliminariilor: CALIFICARE
Portugalia avea o echipă fabuloasă
Probabil că una dintre cele mai valoroase victorii obținute în preliminariile unui Euro e acel 1-0 cu Portugalia, din toamna lui 1998, în deplasare. La acel moment, naționala lusitană avea o echipă formidabilă, cu nume uriașe. De fapt, Portugalia avea să joace semifinalele Euro 2000, eliminată de Franța la penalty-uri, după un meci care a provocat un scandal de arbitraj, Portugalia simțindu-se în mod clar dezavantajată.
Echipa-tip a Portugaliei: Vitor Baia - Xavier, Couto, Jorge Costa, Teixeira - Figo, Rui Costa, Sergio Conceicao, Paulo Bento - Joao Pinto, Nuno Gomes
Preliminarii Euro 2004 - ANGHEL IORDĂNESCU
- Bosnia - România 0-3
- România - Bosnia 2-0
Concluzia la finalul preliminariilor: ELIMINARE
Preliminarii Euro 2008 - VICTOR PIȚURCĂ
- România - Belarus 3-1
- Slovenia - România 1-2
- România - Slovenia 2-0
- Belarus - România 1-3
Concluzia la finalul preliminariilor: CALIFICARE
Preliminarii Euro 2012 - RĂZVAN LUCESCU
- România - Bosnia 3-0
Concluzia la finalul preliminariilor: ELIMINARE
Preliminarii Euro 2016 - PIȚURCĂ și IORDĂNESCU
- Grecia - România 0-1 (Pițurcă)
- Finlanda - România 0-2 (Pițurcă)
- România - Irlanda de Nord 2-0 (Iordănescu)
Concluzia la finalul preliminariilor: CALIFICARE
Preliminarii Euro 2020 - COSMIN CONTRA
- Nicio victorie în afara celor cu cele mai slabe două formații din grupă
Concluzia la finalul preliminariilor: ???
Citește și:
Gigi Becali îi declară public război lui Contra: „Pleacă, ne distrugi! Am conceput un comunicat”
{{text}}