Liga 1

Încă un avocat pentru Dan Petrescu » Marius Șumudică critică arbitrii din România: „Și antrenorii sunt oameni” :)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 12 septembrie 2019

Marius Șumudică, antrenorul lui Gazisehir Gaziantep, a vorbit despre scandalul dintre Dan Petrescu și Sebastian Colțescu și suspendarea de 4 etape primită de antrenorul celor de la CFR Cluj după meciul cu Astra, 2-3. 

La fel ca Ilie Dumitrescu, și Marius Șumudică i-a luat apărarea lui Dan Petrescu. Șumi, unul dintre cei mai vulcanici antrenori, cu multe etape de suspendare la activ din cauza conflictelor cu arbitrii, a criticat comportamentul „fluierașilor” de la noi, pe care i-a acuzat că elimină prea ușor antrenorii. 

„Eu nu am înjurat niciodată un arbitru. Nu am avut astfel de contre. Dar uite, de doi ani antrenez în Turcia și Arabia Saudită și nu am fost niciodată eliminat. Aici, arbitrul vine și vorbește cu tine, există dialog. Îți explică. Faptul că se dau cartonașe galbene, la prima abatere, e o idee bună. Nu te trimite din prima în tribună.  

În România, te trimite imediat în tribună. Da, nu sunt de acord să înjuri sau să faci alte gesturi lipsite de fair-play. Dar și antrenorii sunt oameni. Muncim luni de zile, e presiune mare. Nu vreau să fiu avocatul domnului Petrescu, dar la noi se face exces de zel. Ar trebui să fie mai mai greu dictate eliminările. La prima abatere ar trebuie să primești un avertisment. Nu trebuie să te elimine imediat, la orice gest.

Cu un arbitru e ca la Poliție. Dacă arbitrul și polițistul spun ceva, au dreptate. Uite, la un meci amical arbitrul mi-a eliminat un jucător pentru că l-a înjurat. Nu știu cum a înțeles că l-a înjurat pentru că arbitrul nu vorbea engleză și jucătorul nu știe turcă. A scris în raport că l-a înjurat și Kayode nu va juca în meciul cu Beșiktaș. Arbitrii sunt suverani”, a declarat Marius Șumudică la TV Digi Sport. 

Citește și:

Ilie Dumitrescu intervine după suspendarea lui Dan Petrescu: „E prea mult! Ați uitat ce a făcut atunci Colțescu?”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.