Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Ciprian Deac, analiză dură după „dubla” cu Spania și Malta: „Suntem campioni la scuze şi găsim tot timpul. Toată lumea dă în selecţioner, eu zic să ne uităm şi la jucători!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 12 septembrie 2019

Ciprian Deac (33 de ani), mijlocașul lui CFR Cluj, a vorbit despre prestația echipei naționale în „dubla” cu Spania (1-2) și Malta (1-0), din preliminariile EURO 2020.

Înlocuit în minutul 71 al meciului cu Spania și doar rezervă în partida cu Malta, Ciprian Deac a sărit în apărarea selecționerului Cosmin Contra, învinovățit pentru prestația „tricolorilor”.

„Dacă noi, jucătorii, nu credem, atunci lumea din jurul nostru de ce să mai creadă? Este important că noi credem, e important că suntem la mâna noastră şi totul depinde doar de noi.


E clar că lumea, din ce a văzut, din ce a auzit, nu e foarte încântată şi e normal, dar ar fi bine să fie alături de echipa naţională, pentru că noi, jucătorii, suntem acolo, vrem şi încercăm să dăm totul pe teren.  

E clar că am întâlnit un adversar foarte puternic. Nu vreau să caut scuze, pentru că noi, jucătorii români, suntem campioni la scuze şi găsim tot timpul, dar cred că ar fi bine să vedem realitatea şi să ne vedem exact limitele. Toată lumea dă în selecţioner, dar eu zic să ne uităm şi la jucători. Eu cred că vina este a noastră, nu a selecţionerului”, a spus Deac.

VEZI ȘI:

CFR CLUJ - FC VOLUNTARI // Campioana pregătește surpriza: „George Țucudean va reveni”


AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.