Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Taher: "George, nu mă minţi!"

Articol de Remus Răureanu   —  marţi, 11 martie 2008

Taher e supărat pe Copos, căruia îi cere o discuţie publică



George Copos şi Fathi Taher continuă joaca de-a cumpărarea şi vînzarea de acţiuni. "Copos are 40 de milioane de euro într-un cont, trebuie doar să semneze actele! Totul e clar, el ştie asta, trebuie doar să se hotărască", a declarat omul de afaceri iordanian pentru RTV. Taher îl acuză pe Copos că l-a sunat să-i propună acţiuni la club, iar după aceea s-a răzgîndit. "Vreau să avem o discuţie publică! George m-a sunat să-mi ceară ajutorul şi să-mi propună să preiau o parte din Rapid, nu eu pe el, că altfel mă duceam la Steaua sau la Dinamo!", a spus Fathi la Ştirile Sportive ale Antenei 1.

"E o discuţie închisă!", le-a spus Copos apropiaţilor legat de negocierile cu Taher. Patronul Rapidului a negat vehement şi în Gazeta de ieri: "Jur pe Dumnezeu că nu vînd!". Iordanianul l-a înţepat pe partenerul său de negocieri: "Mi-a zis să vin alături de el, că nu mai are bani. Cînd a minţit, atunci sau acum, cînd spune că nu cedează clubul sub nici o formă? Eu aştept în continuare un semn de la Copos, cînd va spune că e de acord să-mi lase Rapidul, semnează şi gata! Eu vreau să fiu acţionar majoritar".



"Copos e ca o fată frumoasă. Dacă nu vrea să-ţi fie nevastă, las-o o vreme, să-şi dea seama că nu se poate întreţine singură şi atunci poţi s-o iei"

Fathi Taher

1 milion de euro în cinci ani ia Rapidul de la Taher dintr-un contract de publicitate cu GRIRO, firmă la care iordanianul e coacţionar alături de dinamovistul Nicolae Badea



30 de milioane de euro i-a cerut Copos lui Sorin Ovidiu Vîntu pentru pachetul majoritar de acţiuni al clubului. Cei doi au negociat acum mai bine de o lună

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.