Liga 1

Vor să își inaugureze stadionul în meciul cu FCSB: „Sperăm să jucăm acolo! O să avem foarte mulți suporteri”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 13 September 2019

Academica Clinceni a remizat cu Astra, scor 1-1, într-un meci disputat la Călărași. Antrenorul Ilie Poenaru crede că formația sa va arăta altfel când va juca pe propriul stadion.

„Din păcate, dacă adversarul nu reuşeşte să ne pună probleme pe joc, reuşim noi să ne înscriem goluri sau gol. Producem fotbal, facem un fotbal bun, zic eu că am dominat acest meci, ne-am creat foarte multe situaţii de a marca, dar la meciul de astăzi ne-au lipsit finalizarea şi concentrarea în faţa porţii. Cu puţină şansă, puteam să câştigăm acest meci, eu zic că era meritat”, a declarat Poenaru la Look Sport.

Vor să inaugureze stadionul cu FCSB

Academica a disputat partidele de pe teren propriu din acest debut de sezon la Voluntari, Giurgiu și Călărași. Ilie Poenaru speră ca arena din Clinceni să fie inaugurată, după modernizări, pe 28 septembrie, împotriva celor de la FCSB.

„Îmi doresc să jucăm acasă, pentru că o să vedeţi în momentul în care o să ne mutăm acolo că o să arătăm mult mai bine, o să avem suporteri foarte mulţi. Este posibil ca la meciul cu FCSB să inaugurăm stadionul”, a mai spus Poenaru.

Vezi și:

CLINCENI - ASTRA 1-1 // Dan Alexa își critică fotbaliștii: „Din păcate, abia în repriza secundă am început să jucăm”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.