Cupa Romaniei

UTA - DINAMO // Arădenii au anunțat ziua și ora meciului din „șaisprezecimile” Cupei României

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 13 septembrie 2019

UTA și Dinamo se duelează într-una dintre cele mai interesante „șaisprezecimi” de finală ale Cupei României. 

Partida se va disputa marți, 24 septembrie, de la ora 16:30.

UTA a insistat ca partida să se dispute pe arena „Motorul” din Arad și a încercat să închirieze o nocturnă, pentru ca meciul să fie programat seara, la oră de maximă audiență.

După tratativele purtate cu oficiali din cadrul primăriei și cu deținătorii drepturilor TV, arădenii au anunțat însă că meciul se va disputa la ora 16:30. 

Comunicatul emis de UTA

„Clubul UTA anunță că s-a stabilit data și ora la care se va disputa partida dintre UTA și Dinamo București din cadrul Cupei României, faza 16-imilor. Meciul se va disputa marți, 24.09.2019 la ora 16.30, stadionul Motorul.

Ținem să apreciem sprijinul primit din partea Primăriei Arad, prin domnul primar Călin Bibarț, în discuțiile care au dus la acest acord din partea FRF și a televiziunilor care dețin drepturile de transmisie.

Astfel, toți arădenii iubitori de fotbal o vor putea susține pe UTA, acasă, în Arad”

CUPA ROMÂNIEI » PROGRAMUL ȘAISPREZECIMILOR DE FINALĂ

  • Concordia Chiajna (L2) - FC Voluntari
  • Rapid (L2) - Poli Iași
  • Academica Clinceni - Turris (L2)
  • Flacăra Horezu (L3) - Astra
  • Ripensia (L2) - Sepsi
  • FC Botoșani - CFR Cluj
  • Foresta (L3) - Gaz Metan
  • CS Făurei (L3) - CS Mioveni (L2)
  • UTA (L2) - Dinamo
  • Sănătatea Cluj (L3) - Viitorul
  • FC U Craiova (L3) - U Cluj (L2)
  • Metalul Buzău (L3) - Csikszereda (L2)
  • CSM Reșita (L2) - CS Universitatea Craiova
  • Metaloglobus (L2) - FCSB
  • Chindia Târgoviște - Hermannstadt
  • Industria Galda (L3) - Petrolul (L2)

Șaisprezecimile Cupei României se vor disputa între 24 și 26 septembrie, pe terenul formațiilor venite din urna B, primele din listă. Va fi un singur meci. În caz de egalitate se vor disputa două reprize de prelungiri, apoi lovituri de departajare.

VEZI ȘI:

METALOGLOBUS - FCSB // Metaloglobus, încrezătoare după tragerea la sorți din Cupă: „Vrem să jucăm pe Arena Națională! Nu știu dacă FCSB dorea să pice cu noi”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.