„La ce să te aștepți de la o beizadea?” Este o etichetă al îndemână, este facil să le încadrăm aroganțele acestor fii și chiar fiice în dimensiunea conturilor bancare ale părinților sau în nivelul de putere în stat. Tragedia pe care a provocat-o Mario Iorgulescu ne determină să căutăm dacă nu o explicație, cel puțin un semn că stereotipurile gen „copii de bani gata” sunt doar contextul, nu și cauza.
Portretul de copil - căruia familia Iorgulescu îi ierta orice abuz și pe care chiar îl premia anticipat pentru o promisiune de normalitate - îl face pe Mario Iorgulescu „victima” unui tratament de discriminare pozitivă.
Cu siguranță, păcatele copiilor nu sunt vinovății directe, nici chiar asumate de multe ori ale părinților. Pot fi însă păcatele părinților modele sau factori generatori pentru copii, fie și prin comparație?
Ce legătură are cu cazul?
Puțină istorie recentă. Primul „prințișor” autentic a fost Nicu Ceaușescu, ale cărui petreceri cu gașca de prieteni și afinitățile pentru lux l-au „exilat” de multe ori din grațiile părinților conducători, uneori chiar în afara Bucureștiului.
Cine făcea parte din gașca de petrecăreți alui Nicu? Erau Serghei Mizil, Jean Maurer, Puiu
Popoviciu, Gyuri Fazekas, Jean Maurer, Mădălin Voicu și, cu voia dumneavoastră, GINO
IORGULESCU.
Petrecerile fiilor de nomenclaturști atrăgeau ca un magnet pe tinerii sportivi sau copiii marilor personalități ale vremii. Iar Gino Iorgulescu nu făcea excepție.
„Era de comitet, ştia să se distreze”, spunea mai de mult Mircea Rădulescu despre tinerețea fericită a lui Gino Iorgulescu, în sport și în afara lui.
Evident, nu spun că asta este explicația pentru derapajele fiului său Mario. Dar pot să spun că Gino Iorgulescu știa clar ce fel de lume este cea a extremelor determinate de „puterea” pe care o respiră un copil sau tânăr în casa unui puternic al zilei. Și cum, dacă educația nu îl trimite către o alegere de tip „prin forțele proprii”, aerul tare al vieții de lux poate să amețească un discernământ încă neformat.
Din afară, putem să îl judecăm pe Iorgulescu. Este la îndemână. Pe spatele său este însă o cocoașă de vinovății pe care doar părinții care știu că nu au făcut „ce trebuie” pentru copiii lor o au.
Ce știu sigur este că istoria post-decembristă a beizadelelor îi bagă copilul în valul de „modele” și agresiuni inevitabile ale capitalismului de cumetrie, cum spunea Ion Iliescu despre contextul complice al îmbogățirilor rapide.
Să ne amintim:
Alina Răducănoiu, fiică de prefect de Dolj, dădea „M… la tot cartierul” în anii 90.
Andrei Andronie, fiu de bancher, a omorât doi oameni, beat la volan, în 2011. Primele declarații: ”Îmi bag p... în ei de morți, ca eu oricum plec in Olanda că am bilet de avion” (Tot mașină, tot excese bahice, ca în cazul Mario)
Iustin Covei, prințișorul judecătorului Marin Covei, a fost condamnat în 2015 pentru fraudă cu carduri bancare.
Ion Ion Țiriac, mai norocos, a fost achitat definitiv în 2009 în dosarul „Cocaina pentru VIP-uri".
Andrei Plăcintă, fiul fostului senator Sorina Plăcintă, condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultra (tot mașină, tot alcool la volan).
Victoraș Micula, celebru pentru deplasările cu elicopterul și cu Ferrari, a fost întrebat dacă a luat BAC-ul. ”Lasă că îl ai tu şi te plimbi cu maşina. Eu nu îl am şi îţi dau m… din aer”
Următorii prințișori se pregătesc, probabil, în școala vieții.
Fotbaliștii petrecăreți nu mai sunt acum la modă. Probabil pentru că nu mai au ce să
sărbătorească?
- Cristian Coman, jurnalist cu peste 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă
{{text}}