Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - FC BOTOȘANI

DINAMO - FC BOTOȘANI // Revoluționeză Dusan Uhrin Dinamo? Marea dilemă a cehului pentru diseară

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 septembrie 2019

DINAMO - FC BOTOȘANI // Dusan Uhrin nu știe cu cine să înceapă în avanposturi partida cu Botoșani, ora 21:00. Atacantul italian este în criză de formă, iar Popa are evoluții tot mai bune în ultima perioadă, din postura de rezervă. 

Dinamo trebuie neapărat să câștige diseară cu FC Botoșani pe Arena Națională pentru a nu pierde contactul cu locurile de play-off. Dusan Uhrin a profitat de pauza competițională, cauzată de dubla naționalei cu Spania și Malta, pentru a "repara" minusurile echipei, sperând astfel să lege trei victorii consecutive.  

Acum însă antrenorul ceh are o altă problemă! Uhrin și-a creionat deja primul "11" pentru meciul cu moldovenii, dar încă nu s-a hotărât cu cine să înceapă în atac. Variantele sunt Daniel Popa, 24 de ani, și Mattia Montini, 27 de ani. 

În mod normal, titular incontestabil este italianul, dar jocurile sale din acest sezon sunt doar o umbră a celor pe care le-a făcut anul trecut. Acest fapt și evoluțiile bune ale lui "Popică" în această stagiune îl fac pe antrenor să ia serios în considerare titularizarea lui Popa.  


Primul hattrick și palma pentru Rednic 

Daniel Popa este în acest moment la cel mai bun start de sezon din cariera sa. 

Vârful pe care Mircea Rednic l-a mai primit în lot doar pentru că nu avea destui atacanți a marcat în această stagiune patru goluri și a reușit chiar o "triplă" în partida cu Clinceni din etapa a patra, câștigată de "câini" 4-2.  

După acel succes, managerul Florin Prunea a trimis imediat o săgeată către "Puriu" legat de faptul că acesta a încercat să scape de „Popică”: „Popa a dat o mare palmă cuiva care a vorbit și s-a purtat urât cu el! Chiar mi-a zis după joc: «De când îl așteptam!»”. 


De partea cealaltă, Montini a marcat de doar două ori, deși a bifat același număr de meciuri cu Popa, opt. Diferența este că Daniel a fost mai mult rezervă, iar italianul titular. 

15 goluriîn 31 de meciuri a marcat Montini pentru Dinamo în Liga 1 în cele două sezoane petrecute în Ștefan cel Mare

8 meciuria început Montini ca titular în acest sezon de Liga 1. Popa a fost titular în doar două rânduri

15 goluriîn 85 de meciuri a marcat Popa în Liga 1, all-time

Vezi și: 

DINAMO // EXCLUSIV Dacă va prelua clubul, Claudiu Florică pregătește o revenire surprinzătoare



AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.