GSP special   •   Superreportaje   •   STAREA LUI BĂNEL O AFECTEAZĂ ŞI PE MAMA SA

"Mama" de Bănel

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 11 martie 2008

Gazeta a aflat motivul pentru care stelistul Bănel Nicoliţă este de nerecunoscut.



La meciul de sîmbătă cu Pandurii, el nu a depăşit nici un adversar de la ultima clasată în 55 de minute!



Prăbuşirea a început în momentul autogolului de la Iaşi. La finalul jocului, Bănel a aflat că mama sa a suferit un infarct chiar după acea fază, nu foarte grav. Dar starea inimii s-a înrăutăţit şi azi se va interna. Fiul se simte responsabil şi trăieşte cel mai greu moment al carierei sale.

Ca şi pe teren, stelistul vrea să le facă pe toate şi în familia sa, povesteşte mama



Femeia zîmbeşte. În spate stă casa abia terminată, încă nevăruită, în faţă, drumul pe care o va apuca spre spital. E Mariţa, mama lui Bănel Nicoliţă.



"Mă internez"

Are în mînă cîteva banane şi o cutie cu suc de roşii. Cîntăreşte dacă să vorbească. Pînă la urmă, începe povestea: "Eu sînt bolnavă. M-am supărat rău cînd băiatul meu a dat autogol la Iaşi. Cîteva zile mi-a fost rău. Am făcut un fel de infarct. A venit ambulanţa şi m-a dus la Urgenţă. Mi-am mai revenit, dar tot nu mă simt bine. Marţi o să mă internez".



"Este afectat"

Femeia continuă. "Bănel este afectat de starea mea de sănătate şi cred că de aceea nu joacă aşa cum ne-a obişnuit. Eu ştiu cît suferă atunci cînd cineva din familie nu e bine", spune Mariţa Nicoliţă.

Aproape că îşi ceartă fiul pentru grija exagerată: "El este extrem de sensibil şi pune totul la suflet. Nici nu îi voi mai spune cînd o să mă simt rău, pentru că îl doare foarte tare. Vreau să îl protejez, pentru că treaba lui e să joace bine".



"Vrea să le facă pe toate"

Îi revine în memorie autogolul de la Iaşi. "Am vorbit cu el la telefon după meci. Era foarte necăjit. Nu-i venea să creadă că i s-a întîmplat tocmai lui". Povesteşte cum Bănel încearcă să rezolve toate problemele familiei: "El, săracul, vrea să le facă pe toate. E foarte stresat din cauza asta. Ne iubeşte mult şi de-asta e supărat. Se gîndeşte la toţi", spune mama stelistului.

Imediat, îşi aruncă ochii spre casa cea nouă şi mulţumeşte din priviri. Lîngă clădirea cu zece camere, stă în continuare în picioare bordeiul în care a copilărit Bănel. "Vreau să îi transmit să fie puternic şi să se concentreze pe jocul său. Eu mă descurc. Sînt foarte mîndră şi sînt convinsă că va reveni la forma lui. Sper să îl văd la Campionatul European şi să îi facă pe români să iasă din nou în stradă", spune femeia şi o apucă spre casa mică. Cea mare e încă neterminată. O altă grijă pentru Bănel.



"Cel mai mîndru pînă acum sînt că am putut munci pentru a-mi ajuta familia. Asta contează cel mai mult în viaţa mea"

Bănel Nicoliţă



"Fotbalul mi-a dat totul în viaţă. Bucuria de a juca, plăcerea de a trăi o viaţă decentă şi mîndria de a-mi putea ajuta familia cu banii cîştigaţi"

Bănel Nicoliţă



"A plîns de supărare"


Nicoliţă a fost încurajat de mama sa şi după autogolul marcat în meciul pierdut pe Bernabeu (1-0), cu Real Madrid. Mijlocaşul Stelei a povestit că mama sa a plîns de supărare timp de două zile, însă tot ea a fost cea care i-a spus că viaţa merge înainte şi l-a îmbărbătat.

Reperele lui Nicoliţă

- în 1992, pe cînd avea 7 ani, s-a înscris la echipa de fotbal Unirea Făurei, dar neavînd bani pentru a-şi face fotografie pentru legitimaţie a început să plîngă, crezînd că nu va fi primit la antrenamente

- după ce s-a transferat la Dacia Unirea Brăila a fost luat în grijă de Hussein Tekynalp, patronul echipei

- în vara lui 2004 a fost transferat de Poli Timişoara, sub formă de împrumut

- a debutat în Liga I în meciul CFR Cluj - Poli Timişoara 2-1, în iulie 2004

- în ianuarie 2005 e cumpărat de Steaua pentru doar 250.000 de euro

- în primul an la Steaua primeşte un salariu de 40.000 de euro

- în noiembrie 2005 debutează în echipa naţională, în partida România - Coasta de Fildeş 1-2

- în vara lui 2006, după "sfertul" din Cupa UEFA Rapid - Steaua, a primit premiul Fair-Play din partea LPF datorită gestului său de a îndepărta de pe terenul din Giuleşti o sticlă de apă aruncată de fanii Rapidului înainte ca arbitrul şi observatorii să observe incidentul



"Era greu departe de părinţi"

După ce a plecat de la Unirea Făurei la Dacia Unirea Brăila, Nicoliţă a trecut prin cele mai grele momente. De ce? Spune chiar el. "Atunci am trăit cea mai grea perioadă de cînd m-am apucat de fotbal. Tocmai plecasem de acasă, am stat fără părinţi şi am fost nevoit să mă descurc singur. Eram printre străini, nu erau lîngă mine mama, tata, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, am izbutit", spune azi Nicoliţă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.