Ionuț Vînă (24 de ani), singurul jucător care a dat randament în startul sezonului și căruia Gigi Becali i-a mărit salariul după prima etapă, a ajuns să nu mai prindă primul „11” din cauza legii FRF, pe care FCSB o bifează în acest moment la limită, cu Florinel Coman și Răzvan Oaidă.
Dintr-o echipă care propunea la startul campionatului poate cei mai mulți și mai valoroși jucători care să îndeplinească regula U21, FCSB a ajuns să scoată din primul „11” un jucător de bază tocmai pentru că situația a devenit critică în privința acoperirii legii FRF.
La meciul de la Craiova, Ionuț Vînă a fost doar rezervă fiindcă Vintilă a fost nevoit să-i facă loc în echipă lui Oaidă, unul dintre cei doi, alături de Coman, jucători U21.
Cum Andrei Vlad și Dennis Man sunt accidentați, iar Olimpiu Moruțan abia s-a refăcut, FCSB s-a confruntat cu o criză la nivel de regulă U21. Iar apariția lui Răzvan Oaidă l-a scos din calcule pe Vînă, poate cel mai în formă fotbalist al vicecampioanei în startul sezonului.
De fapt, chiar Gigi Becali l-a lăudat în exces pe fostul mijlocaș al Viitorului. După o singură apariție în tricoul roș-albastru, Vînă a aflat că i se va mări salariul.
„De foarte multă vreme căutam un astfel de fotbalist, care să fie la mijlocul terenului exact ce vreau eu. L-am găsit pe Vînă, m-a încântat și chiar dacă nici n-a încasat primul salariu, îl anunț că îi măresc contractul. E prea bun”, a declarat Gigi Becali la jumătatea lunii iulie.
Vînă a sărit de la 120.000 la 150.000 de euro pe an, însă după numai două luni a ajuns în postura de rezervă neutilizată. Vână a fost în această vară fotbalistul cel mai costisitor pe care Becali l-a cumpărat. A costat 750.000 de euro, cu 50.000 peste achiziționarea lui Oaidă de la FC Botoșani.
„În momentul de față, cel mai bun fotbalist al celor de la FCSB e Vînă, de departe. De fapt, dacă aș vedea un meci și nu l-aș regăsi pe teren pe Vână, atunci imediat m-aș gândi că FCSB ar putea avea probleme mari” - Mirel Rădoi, în august 2019
8 jucătoricare respectă regula U21 are FCSB în lotul actual: Vlad, Oaidă, Moruțan, Man și Coman, cărora li se adaugă puștii Botezatu, Ardelean și Perianu
{{text}}