International   •   Stranieri   •   AL HILAL

Răzvan Lucescu explică motivele despărțirii de PAOK » Mesaj pentru patron: „Sunt momente când e mai bine să pleci”

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 17 septembrie 2019



Răzvan Lucescu, 50 de ani,  sugerează că deciziile patronului Ivan Savvidis l-au făcut să se despartă de PAOK Salonic.

Chiar dacă a reziliat contractul cu PAOK în iunie, mutându-se în Arabia Saudită, la Al-Hilal, Răzvan Lucescu rămâne la fel de căutat de ziariștii greci. La 50 de ani, este cel mai performant antrenor din istoria campionatului elen, după ce a cucerit titlul neînvins și cu un traseu mai bun (26 de victorii, 4 egaluri) decât a reușit Panathinaikos în 1964 (24-6). Și e unicul tehnician al clubului din Salonic care a făcut eventul.

„Va apărea frustrarea de ambele părți”

„Uneori, patronii au dreptul de a decide cum doresc. Dar, în același timp, când antrenorul realizează că echipa se schimbă și filosofia lui nu mai e susținută, e mai bine să plece. Pentru că, dacă nu o face, va apărea frustrarea de ambele părți și tot ceea ce s-a construit se va distruge”, a declarat Răzvan în interviul din gazzetta.gr, sugerând încă o dată că patronul Savvidis a greșit față de el.

 


„Am crescut lângă tatăl meu. Cum lucrez, cum vorbesc, cum cred în visele mele, totul i se datorează lui. Avem aceeași filosofie asupra fotbalului, chiar dacă jucăm diferit" 

Răzvan Lucescu

„Nopți în care nu poți să dormi”

Lucescu a admis că „nu am fost de acord cu unele lucruri, dar nu vreau să vorbesc despre ele. Poate nu voi vorbi niciodată. Ca antrenor, sunt mereu nopți când nu poți să dormi, dar nu e prima oară. Mi s-a întâmplat și aici, în Arabia Saudită, și de multe ori înainte, în România”.

"Nu am plecat de la PAOK pentru bani. Am un salariu bun acum, dar nu acesta a fost motivul. Cel mai important este să am pasiune și să mă simt bine la echipa pe care o antrenez, chiar dacă e de nivel mai mic, ca Xanthi sau Rapid" 

Răzvan Lucescu


686 de zilea stat Răzvan Lucescu la PAOK Salonic

2.000.000 de euroa plătit Al-Hilal pentru a-l elibera pe antrenor de contractul din Grecia

3.500.000 de euroeste salariul anual al lui Lucescu la clubul din Riad (contract pe 3 sezoane)

"Nu sunt un antrenor defensiv, așa cum cred mulți. Prefer un fotbal agresiv, cât timp este bazat pe o organizare corectă și echilibru" 

Răzvan Lucescu

Citește și:

liveSCORE de la 20:00 » Al Hilal - Al Ittihad » Răzvan Lucescu luptă pentru un loc în semifinale Ligii Campionilor Asiei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.