Carlos Fortes (24 de ani) a plecat de la CS Universitatea Craiova în Israel, unde urmează să semneze cu FC Ashdod.
Atacantul a declarat pe aeroport că Victor Pițurcă l-a anunțat că nu mai intră în planurile sale, astfel că a acceptat imediat oferta venită de la ocupanta locului 6 din Israel.
„Am avut acum o ofertă care e bună pentru mine, pentru cariera mea. Nu sunt o opţiune pentru antrenor şi vreau să joc. Am vorbit cu domnul Pițurcă. A fost foarte corect cu mine. A venit o ofertă, care cred că e bună pentru mine şi cred că voi juca mai mult acolo”, a declarat Carlos Fortes pe aeroport la plecarea în Israel, conform TV Telekom Sport.
1 golare Fortes în 24 de partide jucate pentru Craiova în toate competițiile
Vârful portughez recunoaște că el are principala vină pentru că nu s-a impus la Craiova:
„Nu am rămas dezamăgit de perioada petrecută la Craiova. Nu am făcut treaba bine. Am avut şanse mari să dau gol şi nu am făcut-o, e normal ca lumea să mă critice.
Eu sunt profesionist, accept lucrul ăsta şi mergem înainte. Mi-a plăcut în România. Acum vorbesc bine și limba română. La Mediaş am jucat foarte bine. De când am venit la Craiova nu am avut puţin noroc, am venit cu kilograme în plus. Acum, că am slăbit, mă simt foarte bine, am şanse să joc”.
Carlos Fortes a ajuns la Craiova la începutul acestui an de la Gaz Metan în schimbul a 150.000 de euro.
600.000 de euroe cota de piață a lui Fortes
{{text}}