Ovidiu Petre (37 de ani) s-a înțeles cu FCSB și în această dimineață a participat la antrenamentele conduse de Bogdan Argeș Vintilă.
„Ceasul” urmează să semneze contractul cu FCSB în cursul acestei zile, dar șefii roș-albaștrilor nu i-au stabilit încă funcția pe care o va ocupa în club. Vintilă îl voia secund, dar Ovidiu Petre nu are licențele necesare pentru a sta pe banca tehnică, anunță Fanatik.
„Ovidiu Petre este o persoană extraordinară, nu cred că este cineva care să poată spune ceva rău despre el. E important să ai lângă tine oameni implicați în acest fenomen, iar el este un exemplu. Nu are calificările necesare, dar nu trebuie să fie neapărat antrenor secund, ci poate să ajute echipa cu experiența lui”, a declarat Narcis Răducan, directorul sportiv de la FCSB.
Ovidiu Petre a fost mijlocaș la FCSB în perioada 2006-2010 și până acum a lucrat la ACS Poli Timișoara. Acesta a fost coleg cu Bogdan Vintilă la FC Național.
{{text}}