Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB // Două mari schimbări ale lui Florinel Coman: mentalcoaching și fitness!

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  joi, 19 septembrie 2019

Transformarea în bine a lui Florinel Coman (21 de ani), șeptarul roș-albaștrilor, schimbat pozitiv la Europeanul de tineret și în această vară, conține două secrete: a început o terapie prin care își antrenează mintea cu un "antrenor calificat" și mușchii în sala de forță.

16 meciuria disputat Florinel Coman în primele două luni din acest sezon: 15 apariții pentru FCSB și una pentru naționala de tineret

Florinel Coman nu mai are imaginea fotbalistului rebel pe care și-o făcuse în timp ce a evoluat la Viitorul, chiar și în primele două sezoane în tricoul celor de la FCSB. Era cunoscut ca un jucător care are o viață extrasportivă agitată, în care unul dintre excese era legat de consumul exagerat de țigări. În ultimele luni însă, Coman traversează o schimbare majoră, în bine! Atât la echipa de club, cât și la națională.

14 zilea fost distanța dintre ultimul meci disputat de Coman la Euro de tineret, semifinala cu Germania de pe 27 iunie, și primul meci cu FCSB în acest sezon, turul cu Milsami din Europa League, pe 11 iulie


A fost unul dintre cei mai buni la Campionatul European de tineret, la FCSB are deja 5 goluri și a bifat aproape toate jocurile, iar la naționala mică și-a continuat forma bună, a fost cel mai periculos jucător al lui Rădoi în deplasarea din Danemarca, unde a marcat singurul gol al "tricolorilor" și a ratat un penalty la ultima fază. În spatele noului Florinel stau două schimbări majore la care fotbalistul roș-albaștrilor a apelat în ultima jumătate de an.

6,47e media GSP a notelor primite de Coman în acest sezon; e pe primul loc în topul fotbaliștilor de la FCSB

1. Ședințe de mentalcoaching

Ca și alți fotbaliști români, printre care Răzvan Marin, Coman a ajuns din proprie inițiativă să treacă pragul unei firme de mentalcoaching, un concept relativ nou pe piața din România. Această terapie, prin care sportivilor le este, practic, antrenată mintea, e ceva asemănător cu mult mai cunoscutele vizite la psiholog pentru persoanele aflate în dificultate în viața de zi cu zi.


15 meciuria jucat Coman pentru FCSB, e pe primul loc, la egalitate cu Tănase și Ovidiu Popescu

Coman merge constant de săptămâni bune, atunci când timpul îi permite și nici nu are un program foarte solicitant, cu deplasări în țară sau în străinătate. Coman a și fost încurajat pentru a urma această terapie de către unul dintre colegii săi actuali, Lucian Filip. Acesta a apelat în urmă cu aproape 2 ani la aceeași firmă și a fost nu doar încântat, ci le-a spus coechipierilor, în vestiar, că fără acest ajutor nu crede că s-ar mai fi putut întoarce să joace la nivel înalt după accidentarea gravă pe care o suferise în mai 2016 și care l-a scos din circuit mai bine de un an!

7 goluria produs Coman în acest sezon: 6 pentru FCSB, 4 marcate și două assisturi, și încă un gol în echipamentul naționalei de tineret

Firma la care merge Coman folosește următoarea caracterizare pentru cine apelează la ședințele de mentalcoaching: „Nu-ți folosești abilitățile în timpul jocului? Te sufoci sub presiune? Poate că mintea ta nu este în joc! Indiferent dacă te pregătești pentru un maraton sau pur și simplu în speranța că îți vei îmbunătăți săptămânal jocul de fotbal, setarea mentală poate fi exact ceea ce ai nevoie pentru a avea o performanță îmbunătățită”.

 

„Cine lucrează cu noi nu are probleme de rezolvat, dar… ARE VISURI DE ÎNDEPLINIT!”

Motto-ul firmei de mentalcoaching la care a apelat Coman

300 de euro pe orăplătește Florinel pentru ședințele de mentalcoaching

2. Stă suplimentar în sala de forță

O altă schimbare pentru Coman e cea legată de modul în care lucrează pentru a face forță și masă musculară. El a preluat modelul Filipe Teixeira, singurul fotbalist din lotul cu care FCSB a terminat sezonul trecut ce apela la sala de forță pentru a se recupera în urma efortului depus într-un meci. În plus, Coman lucrează suplimentar pentru a-și dezvolta și musculatura picioarelor, dar și trenul superior, lucru care i-a surprins până și pe cei din staff-ul tehnic. 

50% în plus la cotă

Schimbarea în bine a lui Coman s-a văzut în prestațiile pe care le-a avut, iar acestea i-au urcat foarte mult nivelul la care e evaluat în momentul de față. Acum, cota lui a ajuns la 3,5 milioane de euro, cu aproape 50% peste ce era Coman în aprilie, pe final de play-off. Atunci, Florinel era văzut ca valorând doar 2,3 milioane de euro! 

VIDEO MATCH PREVIEW FCSB - CFR CLUJ

Citește și:

FCSB // VIDEO Marian Lupu, dat afară degeaba! Narcis Răducan a găsit cauza accidentărilor în serie: „Problema a fost una singură” 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.