Florinel Coman, 20 de ani, a fost aproape de un transfer în vară, după EURO 2019, dar Gigi Becali a refuzat oferta de la Sporting Lisabona.
Ioan Becali a spus că Sporting Lisabona a făcut două oferte pentru Florinel Coman în vară, dar Gigi Becali, patronul FCSB, le-a refuzat, așa cum GSP.RO a anunțat în exclusivitate.
„Coman a avut ofertă de 8 și apoi de 9 milioane de la Sporting Lisabona! Prima ofertă a fost de 8 milioane într-o singură tranșă, a doua a fost 9 milioane în două tranșe. Echipele interesate de Coman au fost din Portugalia. Și Benfica a fost interesată. Am vorbit cu Rui Costa, care e director sportiv la Benfica, despre el. Mi-a zis ca va veni la Dinamo - FCSB.
Dacă Sporting îl vindea pe Bruno Fernandes, pe care a cerut 60-70 de milioane de euro, atunci poate oferea 12-15 milioane pentru Coman. Atât de interesați au fost portughezii. Gigi a cerut 10 milioane, plus bonusuri și nu știu ce. Poate a făcut bine Gigi. Acum e un alt Coman. E mai liniștit, și-a pus ordine în viață”, a declarat Ioan Becali la TV Digi Sport.
„Visăm 20-30 de milioane de euro”
Ioan Becali a analizat și sumele mari de transferuri care se cer pe jucători români.
„Visam zeci de milioane. Visam 20 de milioane, 30 de milioane. Echipele occidentale nu au fost așa interesate de EURO U21. Noi eram pentru că ne era foame, eram disperați. Nu era un interes pentru că jucătorii mari se știau. Echipele știau că sunt jucători de 15-20 de milioane înainte să înceapă EURO. Noi, dacă jucam finala, poate se vorbea de un transfer de 10 milioane, nu se mai vorbea de 6”, a adăugat fostul impresar.
{{text}}