Dinamo a pierdut din nou cu Astra, 2-3, deși la pauză a condus cu 1-0. După meci, Dan Nistor a fost vehement la adresa colegilor săi.
Căpitanul dinamovist a criticat greșelile făcute de colegii săi și a spus că nu a fost impresionat de Constantin Budescu, autorul a două goluri.
„În prima repriză putea fi un scor mai mare, dacă eram mai atenți. Ați văzut ce s-a întâmplat cu noi la pauză, am ieșit altă echipă. Nu înțeleg de ce au fost acele greșeli copilărești pe care nu le înțeleg. Nu au voie să existe la un asemenea nivel.
Budescu? Păi, când îți dă cineva mingea și scapi singur cu portarul... Dacă-i dai mingea și e singur cu portarul, marchează. E simplu. Atât timp cât nu i-am dat mingea, n-a atins-o”, a declarat Dan Nistor la finalul meciului.
„Suporterii gazdelor ne-au înjurat, nu fanii noștri. Când pierzi nu e normal să te critice? Te pupă cineva când pierzi? E normal să te apostrofeze. Dar o să vină lângă noi”
Dan Nistor
Alte declarații celebre
... după FCSB - Pandurii 6-0: „În afară cele şase goluri, Steaua n-a mai avut nici o ocazie”,
... după Dinamo - Hermannstadt 0-0: „Știam că ne așteaptă un meci greu. Cei de la Hermannstadt erau obligați să câștige, din păcate n-au reușit”
...despre Mircea Rednic: „Din punctul meu de vedere, Rednic este un antrenor foarte bun. Nu îl cunosc prea bine, încă nu am apucat să îl cunosc destul de bine. Nu am avut niciodată ocazia să lucrez cu dânsul”
...despre momentul în care s-a dus la cazino: „Am văzut foarte multe luminiţe. Eu fiind de la ţară am intrat să văd ce este acolo. Nu am mai văzut așa multe luminițe. Am intrat 2-3 minute și am ieșit”
{{text}}