Fotbal   •   Liga 1   •   FC VIITORUL - POLI IAȘI 2-1

FC Viitorul - Poli Iași 2-1 » Cronică de Aurelian Botezatu: „Cum să irosești trei puncte”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 23 septembrie 2019

FC Viitorul a învins-o pe Poli Iași, scor 2-1, în ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 1.

Moldovenii au avut 1-0 și om în plus, dar în loc să „ucidă” meciul le-au oferit constănțenilor un penalty pe tavă. Iar Rivaldinho le-a dat lovitura de grație.



Când Viitorul joacă lunea, acasă, este spectacol. Așa a fost cu Dinamo (5-0), cu Botoșani (2-2) sau cu Gaz Metan (4-1). În această seară însă, duelului dintre al doilea cel mai bun atac al campionatului și a doua cea mai bună apărare i-a trebuit ceva timp ca să prindă culoare. 



Gabi Iancu a dat tonul, însă tot el, etapa trecută omul meciului, cu Gazul, l-a exasperat pe Gică Hagi cu ratările sale. Două dintre ele, din situație de singur cu portarul. 



Poli? Ieșenii au răspuns tăios, iar Căbuz, alt premiant al confruntării cu medieșenii, a rezistat eroic la reluările lui Platini, Horșia și Adi Bălan. Până-n minutul 38! 

Minut în care, la un contact în careu între Bălan și Iacob, "centralul" Adrian Comănescu a dictat penalty. Unul discutabil, ce a stârnit discuții aprinse inclusiv în studiourile TV, pe care „vârful" moldovean l-a transformat fără emoții: 0-1. 



În partea a doua, altă lovitură pentru amfitrioni. De Nooijer, care avea un „galben", mai ia unul, pentru o tragere de tricou. Și-și lasă echipa în inferioritate. 

Imediat, Iașiul a avut ocazia să „ucidă" meciul. O „directă" executată de Loshaj, pe care „Sfântul" Căbuz a respins-o însă în bară. 



N-a făcut-o și va regreta. Pentru că la o minge în careul moldovean, Andrei Radu n-a avut altceva mai bun de făcut decât să-l tragă de mână pe Rivaldinho. Discret, a crezut el, însă Comănescu l-a văzut și a arătat punctul cu var. Vlad Achim, 1-1. 



Finalul? Apoteotic. „Centralul" a început să scoată cartonașele din buzunar aproape la fiecare fault, iritându-i și pe jucători, și pe cei aflați în tribune, dar și pe Hagi. „Regelui" i-a arătat chiar „roșu" direct, pentru proteste. Exagerat! 



Iar când toată lumea se împăcase cu remiza, a ieșit în față Rivaldinho: 2-1.

FC Viitorul - Poli Iași: 2-1


  • Au marcat: Vlad Achim ('80 - pen.), Rivaldinho ('91) / Adi Bălan (39 - pen.)
  • 3.100 de spectatori au asistat la acest meci

ECHIPELE DE START

Viitorul (4-3-3): Căbuz - Boboc, Iacob, Artean, De Nooijer - Casap, Achim, Ciobanu - Iancu, Rivaldinho, Houri

Rezerve: Cojocaru, Filip, Leca, Calcan, Matei, Dulca, Ganea

Antrenor: Gheorghe Hagi



Poli Iași (4-2-3-1): Târnovanu - Gallego, Frăsinescu, Diallo, Andrei Radu - Mihalache, Loshaj - Platini, Passaglia, Horșia - Ad. Bălan

Rezerve: Rusu, Bădic, Andrei Cristea, Popadiuc, Rusu, Francisc Cristea

Antrenor: Mihai Teja



Stadion: „Viitorul” (Ovidiu)

Arbitru: Adrian Comănescu


VEZI ȘI:

FCSB - CFR CLUJ 0-0 / Ilie Dumitrescu a lăudat un jucător după derby: „A fost fantastic!”



AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.