Auto

Ron Dennis a hotărât să rămână la McLaren

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Şeful echipei de Formula 1 McLaren, Ron Dennis, a anunţat marţi că va rămâne în funcţie, pentru că vrea să pună capăt zvonurilor legate de retragerea sa, informează Reuters.

Un purtător de cuvânt a afirmat că britanicul în vârstă de 60 de ani s-a adresat angajaţilor echipei motorizate de Mercedes înainte ca ei să plece spre Australia, unde va avea loc primul Mare Premiu al sezonului, şi i-a asigurat că va rămâne, chiar dacă a cedat o parte dintre atribuţii către directorul executiv Martin Whitmarsh.

Presa engleză a scris că Ron Dennis, care deţine 15 procente din McLaren, echipă pe care o conduce din 1980, a vrut să se retragă înainte de începutul sezonului. Deşi a câştigat 17 curse în 2007, McLaren a pierdut toate punctele acumulate în clasamentul constructorilor şi a primit o amendă de 100 de milioane de dolari din cauza scandalului legat de spionaj.

McLaren a câştigat 132 de curse, şapte titluri de campioană la constructori şi nouă titluri de campioană la piloţi sub conducerea lui Dennis. Ultimul titlu a fost cucerit în 1999, când pilot era finlandezul Mika Hakkinen.

sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.