Ianis Hagi, fotbalistul lui Genk, e optimist în Het Laatste Nieuws: „Nu privesc în trecut şi nu are importanţă unde mă va pune antrenorul să intru. Pot juca în stânga, pe dreapta, număr 10, chiar și 9 fals”
Ianis Hagi n-a bifat decât două meciuri ca titular la Genk, dar nu e deranjat şi priveşte înainte cu speranţă. A vorbit deschis cu jurnaliştii de la Het Laatste Nieuws despre perioada petrecută la campioana Belgiei: „Știam că voi avea nevoie de timp de adaptare, la o echipă nouă, colegi noi şi mediu diferit. Suișurile și coborâșurile mi se par normale, nu mă surprind. Este benefic pentru grupul nostru tânăr. Nu contează că am jucat puţin!".
„Vom arăta altfel cu Napoli”
Mijlocaşul român promite să crească şi să contribuie la revenirea lui Genk: „Eu pot face mult mai multe, deşi n-am prins prea multe minute până acum. Nu are importanţă unde mă va pune antrenorul să intru. Pot juca în stânga, pe dreapta, număr 10, chiar şi 9 fals. Sigur veți vedea o altă față a echipei în meciul cu Napoli!".
„Doar prezentul și viitorul contează. E foarte bine că meciurile sunt unul după altul destul de repede și că nu avem mult timp să ne gândim la ce a fost înainte”
-Ianis Hagi, mijlocaş Genk
{{text}}