Liga 1

Gică Popescu surprinde după ce UEFA a trimis România în a treia competiție intercluburi: „S-ar putea să fie benefic”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 25 septembrie 2019

Gică Popescu, președintele celor de la Viitorul, a comentat decizia UEFA de a scoate echipele din România din Europa League și crede că dacă premiile din noua competiție, UEFA Europa Conference League, sunt mari, ar putea fi un lucru bun pentru România.

PE SCURT: 

  • UEFA împarte fotbalul european în Champions League, Europa League și Europa Conference League;
  • România (locul 30 în clasamentul UEFA) ar avea în acest moment PATRU reprezentante în Europa: una în turul I preliminar UCL și trei în turul I preliminar ECL;
  • ZERO ECHIPE direct în Europa League, unde mai poate ajunge doar campioana Ligii 1;
  • Toate cele trei competiții vor avea 32 de echipe (8 grupe de câte patru echipe);

„Mereu am spus că nu e normală această împărțire a celor de la UEFA. Este Europa bogaților și Europa săracilor. Nu știu cât de negativă e această schimbare. Dacă vor fi câștiguri la fel de mari ca în Europa League, nu cred că va fi ceva rău. 

Dacă această competiție va fi finanțată la fel sau aproape la fel, va fi benefic pentru noi. Datorită acestei scindări, nouă ne e tot mai greu să ajungem în Europa League sau în Champions League. Noua competiție ar putea fi un lucru bun pentru fotbalul din țările mai puțin dezvoltate, așa cum suntem noi. 

S-ar putea ca această competiție să plece de la un nivel financiar ridicat. M-aș bucura să fie câștiguri importante pentru cluburi”, a declarat Gică Popescu la TV Digi Sport.

CITEȘTE ȘI:

UEFA ne scoate din ELITA EUROPEI! România, interzisă în Europa League și trimisă în LIGA A TREIA a fotbalului continentală 

Decizie UEFA: România promovează în Liga B din Nations League » Cum arată noul format

Burleanu și FRF au dat lovitura! România va organiza Euro 2021 la U19 » „Tricolorii” sunt calificați la turneul final! 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.