Răzvan Marin a fost integralist la Ajax după mai mult de o lună în victoria cu Fortuna Sittard, scor 5-0. „Tricolorul” a avut o repriză secundă excelentă. În minutul 68, șutul său a fost respins cu dificultate de portar, cadou pentru golul lui Promes.
După patru meciuri la rând în care a fost folosit doar 11 minute (unul singur cu APOEL și zece cu Heerenveen), după ce antrenorul Ten Hag l-a scos la marginea terenului pentru a-l trimite pe teren împotriva lui PSV, răzgândindu-se apoi, când a văzut că Blind poate continua, Răzvan Marin a fost din nou titular la Ajax.
Și nu doar că a jucat 90 de minute în fața Fortunei Sittard, pe „Johan Cruyff ArenA”. A fost în sfârșit aproape de evoluțiile lui de la Standard. Cea mai bună prestație a „tricolorului” la Amsterdam.
O primă repriză fără strălucire, la fel ca toți „lăncierii" (0-0 la pauză), urmată de 45 de minute în care s-a eliberat. A lăsat în vestiar timiditatea, emoțiile și supărarea nereușitelor din primele luni în alb și roșu. A prins curaj. S-a implicat în joc, a recuperat, a pasat, a fost activ în combinații și putea marca primul gol în Olanda.
În minutul 68, Marin a pătruns vertical, șutând puternic de la 20 de metri. Portarul Fortunei a respins cu dificultate, în față. Cadou pentru Promes, care a înscris al doilea din cele trei goluri ale sale miercuri seară.
O veste bună pentru selecționerul Contra. Un titular al „naționalei” a revenit pe teren. Și, mai important, seamănă tot mai mult cu cel care era liderul lui Standard Liège.
39 de ziletrecuseră de când Răzvan Marin nu mai jucase un meci complet la Ajax (de la 4-1 cu Venlo, pe 17 august)
555 de minutea evoluat "tricolorul" în zece partide în tricoul "lăncierilor" în toate competițiile (55,5 minute în medie)
{{text}}