Victor Piţurcă a acceptat ca România B să dispute pe 25 martie o partidă amicală cu selecţionata secundă a Turciei, cu o zi mai devreme decît întîlnirea cu Rusia
FRF a răspuns pozitiv invitaţiei din partea federaţiei Tuciei de a disputa o partidă amicală, la nivelul selecţionatelor B, pe 25 martie, la Kocaeli. Selecţionerul Victor Piţurcă este în căutare de soluţii pentru prima reprezentativă, în eventualitatea că unii jucători s-ar putea accidenta înaintea turneului final european. Mai ales în condiţiile în care cîţiva fotbalişti, precum Mutu, Chivu şi Codrea, au suferit accidentări serioase.
Iovan va fi "principal"
"Federaţia va achita costul deplasării. Fiindcă meciul cu turcii este progrmat cu doar o zi mai devreme decît întîlnirea amicală cu Rusia, de la Bucureşti, la nivel de prime reprezentative, «naţionala» B va fi condusă de Ştefan Iovan", a precizat Florin Prunea.
În Turcia va pleca un lot de 18 jucători. Printre ei se vor regăsi fotbalişti aflaţi de mai multă vreme în atenţia selecţionerului, dar şi unii care au mai cochetat cu lotul în preliminarii. În plus, vor fi convocaţi cei care au revenit după perioade mai lungi de inactivitate, cauzate de accidentări, precum Rădoi, Ghionea, Pleşan sau Zicu. Partida se va disputa pe stadionul Ismet Paşa, din Kocaeli, de la ora 20:00.
Posibilii jucători pentru partida cu Turcia B
Popa, Bornescu - portari, Săpunaru, Panin, M. Constantin, Moţi, Ghionea, M. Rădoi, Pulhac, Neşu - fundaşi, Szekely, Trică, Pleşan, Mărgăritescu, C. Lazăr, Ad. Cristea, Zicu - mijlocaşi, Fl. Bratu, E. Jula, Fl. Costea, Goga - atacanţi.
STRANIERII PENTRU MECIUL CU RUSIA
Victor Piţurcă a anunţat “stranierii” pentru testul cu Rusia, din 26 martie, de pe stadionul Ghencea. Aceştia sînt: Contra, Ogăraru, Tamaş, Şt. Radu, Raţ, Chivu, Fl. Petre, Cociş, M. Niculae, D. Niculae şi Marica. Situaţia lui Chivu va fi lămurită zilele următoare, în funcţie de starea lui de sănătate. În cazul în care căpitanul nu va fi apt, Piţurcă nu se va putea baza în partida cu ruşii pe nici unul dintre jucătorii care au alcătuit linia de mijloc în meciul decisiv cu Olanda din preliminarii (1-0 pentru România), deoarece Ov.Petre este suspendat, iar Codrea accidentat.
{{text}}