Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   FC BOTOȘANI - CFR CLUJ 2-2 (4-2 la penalty-uri)

EXCLUSIV Cornel Șfaițer dă vina pe Marius Croitoru pentru gafa de la meciul cu CFR Cluj: „El e principalul responsabil”

Articol de Justin Gafiuc   —  joi, 26 septembrie 2019

Cornel Șfaițer, fost președinte la FC Botoșani timp de două decenii, susține că Marius Croitoru se numără printre principalii pentru gafa prin care moldovenii ar putea pierde la „masa verde” meciul cu CFR Cluj din șaisprezecimile Cupei României. 

  • Moldovenii au câștigat pe teren cu 4-2 la penalty-uri, după 2-2 în timpul regulamentar.
  • FC Botoșani a avut doar 5 jucători formați la nivel național în loc de 6, așa cum prevede Regulament de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF). (Detalii AICI)

„Am văzut că se arată acum cu degetul doar către directorul sportiv Dumitru Brânză, care este omul bun la toate în club. E nedrept să îl scoți pe el țap ispășitor. Această responsabilitate o mai aveau președintele Cătălin Anton și antrenorul Marius Croitoru, pe care îl consider principalul responsabil în această chestiune. El a fost director sportiv la club până în urmă cu două luni și exact aceste lucruri intrau în responsabilitatea lui. Spun asta fiindcă am văzut declarația lui. 

Când eram acolo făceam o discuție la început de sezon pe jucătorii U21 și cei non-UE pentru a nu face greșeli de acest gen. Presupun că asta ar fi trebuit să se facă și acum. În toată istoria Botoșaniului a mai existat un singur caz similar, în 91/92, când echipa, atunci în Liga 3, a pierdut pentru că a folosit un jucător cu două cartonașe galbene. Ce s-a întâmplat acum e inadmisibil”, a declarat Cornel Șfaițer, actual manager general la Sepsi.


„Vor fi niște sancțiuni dacă pierdem la masa verde. E o greșeală impardonabilă dacă ne gândim la un club de Liga 1. De exemplu, președintele meu nu știa asta. Trebuia să știe organizatorul de competiții, domnul Dumitru Brânză”

Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani

Citește și:

EXCLUSIV FRF a început investigația în cazul Botoșani - CFR Cluj! Șanse mari ca ardelenii să câștige la „masa verde”

Regulamentul FRF e ambiguu în cazul FC Botoșani - CFR Cluj » Articolele din ROAF se contrazic + FRF trebuie să se autosesizeze


AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.